Doza de educaţie (DDE) – De 1 Decembrie, vorbim mult despre România: despre culorile ei, despre istoria ei, despre oamenii ei. Dar dincolo de parade și discursuri, rămâne ceva esențial și profund uman: nevoia noastră de apartenență.
Apartenența nu e deloc complicată. E acel sentiment cald, aproape copilăresc, că ai un loc al tău în lume. Un loc pe care îl recunoști după miros, după sunete, după felul în care oamenii se salută pe stradă. Un loc care, cu toate imperfecțiunile lui, îți aparține și îi aparții. Iar România este exact acest loc.
Patriotismul – cuvântul acela despre care unii cred că nu se mai potrivește vremurilor – devine surprinzător de actual dacă îl privim cu sinceritate. El nu înseamnă doar steaguri fluturând sau cântece solemne. Înseamnă grija aceea firească pentru ceea ce e al tău.
Se vede în gesturi mici, poate trecute cu vederea: în momentul în care îți înveți copilul să nu arunce ambalajul pe jos, în clipa în care ajuți un vecin fără să aștepți nimic înapoi, în felul în care pășești într-un loc și îl respecți ca pe o parte din tine. E în modul în care păstrezi un colț de tradiție doar pentru că îți face bine, în dorința limpede ca România să crească frumos, așa cum îți dorești pentru orice lucru pe care îl iubești.
Am mai spus-o… funcționăm foarte clar: protejăm ceea ce iubim. Nu ne mobilizăm niciodată pentru ceva față de care suntem indiferenți. Iubirea este energia care ne pune în mișcare. Iar când iubești, chiar și în felul acela liniștit, fără declarații mari, nu poți sta deoparte. Ai grijă, susții, construiești.
Și, poate cel mai important, transmiți mai departe.
România nu este doar o graniță desenată pe hartă. Este suma oamenilor ei, a gesturilor mici care schimbă ceva, a fiecărui „hai să vedem cum putem face mai bine”. Este locul care ne conturează identitatea, valorile, rădăcinile – acele rădăcini care nu ne țin pe loc, ci ne ajută să creștem.
De 1 Decembrie, putem privi patriotismul ca pe un joc frumos: fiecare dintre noi ține în mână o piesă de puzzle. Dacă o îngrijim, dacă o facem să strălucească, dacă o potrivim cu a celor din jur, imaginea finală devine una de care putem fi mândri.
Nu avem nevoie de solemnitate ca să simțim apartenența. Avem nevoie doar de un pic de atenție, de grijă autentică și de dorința de a face din România un loc în care să ne fie bine. Pentru că ceea ce iubim… protejăm. Iar ceea ce protejăm… crește frumos.
La mulți ani, România!
prof. Maria Adriana Nichitean
