Doza de educaţie (DDE) – Zilele trecute am dat peste o postare cu cuvinte ale părintelui Pimen Vlad care m-au lovit nițel în plexul pedagogic și psihologic: „Postul fără iertare nu are putere.” O frază simplă, dar suficientă cât să-mi facă mintea să se oprească din scroll și să-și pună ochelarii de citit sufletul.
Adevărul e că mulți dintre noi intrăm în post cu strategii aproape inginerești: meniuri, liste de cumpărături, rețete, „ce mai gătim azi?”—toate bune și frumoase. Doar că, între timp, uităm ingredientul principal: inima. Și, sincer, poți să nu mănânci nimic o săptămână, dacă ții în tine supărarea aia mică, încăpățânată, care stă în colț ca un motan ofensat—postul tău luminează cam cât o lanternă fără baterii.
Iertarea e grea. Și nu pentru că n-am ști cum se face, ci pentru că atinge fix acolo unde doare: mândria. Ca psiholog îți spun că mintea își amintește repede nedreptatea, dar inima e cea care decide dacă se mai bate pentru ea sau lasă lucrurile să se așeze. Ca profesor îți spun că, la fel ca tema nefăcută, supărarea ne urmărește până ne hotărâm să o rezolvăm.
Și recunosc: nici eu nu iert cu viteza luminii. Uneori iert cu viteza… melcului obosit. Dar, paradoxal, fix așa se și topește încrâncenarea: încet. Cu pași mici. Cu „Doamne, nu pot. Dar vreau.” E una dintre cele mai sincere rugăciuni pe care le poate spune un om.
Și mi-a plăcut enorm ideea că postul și iertarea sunt ca două aripi. Cu una singură nu zbori. Cel mult plutești într-o parte și cazi spectaculos în cealaltă. Postul smerește trupul—adică mai lăsăm covrigii și micile dependențe alimentare. Dar iertarea smerește inima. Și, sincer, e mult mai greu să renunți la orgoliu decât la brânză.
În postul Crăciunului, cu luminițe aprinse, cu agitație, cu liste de cadouri și cu oameni grăbiți, poate merită să ne oprim un pic și să întrebăm: „Ce car supărat cu mine de atâta timp și de ce?”
Poate nu putem ierta azi. Nici mâine. Dar dacă vrem—doar dacă vrem—se deschide o fisură mică prin care intră lumina. O lumină pe care o simți doar tu și Dumnezeu.
Hai să începem postul cu inima mai ușoară. Că, până la urmă, nimeni nu pierde nimic atunci când iartă. Din contră. Abia atunci începe să câștige.
prof. Maria Adriana Nichitean
