Doza de educație (DDE) – Nu este nevoie să fii expert în statistici ca să simți că rezultatele primei simulări la Evaluarea Națională din Suceava au stârnit ceva valuri în comunitate. Profesorii ridică din sprâncene, părinții ridică tonul, elevii… ridică din umeri. Iar cifrele nu prea ajută la calmare.
Inspectoratul Școlar Județean Suceava a publicat rezultatele primei simulări, iar cifrele… cum să spun elegant și cu tact psihologic? Ei bine, cifrele nu sunt spectaculoase. Din 6.200 de elevi de clasa a VIII-a care au susținut ambele probe, doar 45% au obținut medii de trecere. Media generală? 5,02. Cea mai mică medie? 1,04. Cea mai mare? 9,75.
Majoritatea notelor se îngrămădesc între 3 și 5, adică exact zona în care elevii plutesc într-un soi de „știam, dar nu suficient cât să conving și foaia de examen”. Ca psiholog traduc asta prin „e loc mult de recuperat”; ca profesor traduc prin „e timpul”.
La matematică, însă, situația e… dureros de sinceră: doar 28% au trecut testarea. Media e 4,28. Un singur elev a luat 10, iar altul a luat doar punctul din oficiu— adică a scris cu succes numele. Sper.
Veștile bune vin de la limba română: 61% promovați, 4 note de 10 și o medie de 5,73. Probabil că aici lectura nu a fost atât de înspăimântătoare ca funcțiile, ecuațiile și restul drăguțeniilor matematice care au produs atâtea oftaturi în județ.
Și apare întrebarea firească: Ar trebui să ne îngrijoreze aceste rezultate? Ca psiholog: nu. Ca profesor: da. Ca om: depinde ce facem de mâine.
E normal ca motivația să scadă atunci când elevii știu că e „doar o simulare”. Creierul e eficient sub presiune, dar nu sub presiunea programată peste șapte luni. Totuși, șapte luni trec mai repede decât un exercițiu cu unghiuri care se încăpățânează să nu semene cu ce ai exersat.
Urmează două simulări: în ianuarie și în martie. Repetițiile sunt bune, dar doar pentru cei care lucrează constant, nu pentru cei care speră într-o iluminare bruscă înainte de examen.
Aceste rezultate nu sunt un capăt de lume. Sunt un semnal. Un clopoțel educațional care spune: încă e timp, dar nu-l irosi. Între nota de azi și nota din iunie se află un drum lung—care se parcurge cu exerciții mici, lecții reluate, „aha”-uri dese și, dacă se poate, mai puțină panică.
Așa că nu dramatizăm. Dar nici nu dormim. Pentru că somnul… nu ține loc de pregătire la subiectul I, exercițiul 3.
prof. Maria Adriana Nichitean