Doza de educaţie (DDE) – Zilele trecute, un consilier al ministrului Educației a spus răspicat: „Tinerii din ziua de azi nu mai au același attention span ca generațiile de acum 20-25 de ani.”
Asta într-o conferință despre educația în era inteligenței artificiale. Și recunosc: în timp ce ascultam declarația, mi-am imaginat cum generația mea își amintește brusc ce bine se concentra ea pe vremea când citea ore întregi la lumina lămpii… sau cel puțin așa povestim acum, cu nostalgie romantică.
În realitate, da, copiii au capacitatea de concentrare diferită. Dar și noi o avem. Doar că a lor se numește TikTok, iar a noastră se numește… scroll infinit pe știri sau pe facturi. Așa că nu mă grăbesc să dau vina pe copii. Lumea lor nu seamănă cu lumea noastră, iar creierele lor sunt antrenate în alt ritm. Nu în ritmul unei ore de curs, ci în ritmul unei succesiuni rapide de stimuli. E ceea ce fac tehnologia, mediul și schimbările culturale. Nu e un defect. E o adaptare.
Consilierul sugerează ca profesorii să folosească videoclipuri scurte, explicative, de tip TikTok — „ca să captăm atenția într-un minut, un minut și jumătate”. Sincer? Nu mi se pare o idee rea. Eu însămi le elevilor filmulețe din când în când, nu doar pentru a le capta atenția, ci pentru a le oferi un punct de intrare în temă. Un fel de trailer educațional. Nu e toată lecția, dar e poarta de acces.
Apropo de ,,hipnotizați”: da, când le pun un clip scurt și bine făcut, ochii lor se măresc. Pentru un minut și jumătate, se face liniște. Pentru un profesor, e ca și cum universul ți-ar face un mic cadou. Dar clipul în sine nu învață copilul. Clipul doar deschide ușa. De acolo încolo, tot profesorul trebuie să intre și să construiască înțelegerea reală.
Și tot aici cred că avem o provocare frumoasă: să folosim tehnologia nu ca substitut, ci ca instrument. Nu ca scurtătură, ci ca punte. Elevii nu sunt „defecți”. Sunt diferiți. Și, culmea, exact asta ne cere profesia: să ne adaptăm.
Dar poate ar merita să ne uităm și în partea cealaltă a problemei: dacă elevii își pierd repede atenția, poate că modelul nostru de predare, neschimbat de zeci de ani, nu mai este compatibil cu realitățile lor cognitive. Poate că în loc să ne indignăm că ei nu se mai pot concentra 30 de minute la explicații frontale, ar fi mai util să ne întrebăm: De ce ar trebui să o facă? Și mai ales: Cum îi putem readuce, nu doar captiva?
Elevii de azi nu vor lecții mai simple. Vor lecții mai vii. Vor ritm, interactivitate, varietate. Și poate și câte un filmuleț de 90 de secunde care să îi lase cu gura căscată înainte să le deschidem mintea cu adevărat.
Așadar durata atenției copiilor noștri nu este un dușman. Este un indicator. Ne arată unde este poarta către mintea lor.
De noi depinde dacă intrăm pe acolo sau rămânem în fața ei, explicând cât de frumos era când se deschidea altfel.
prof. Maria Adriana Nichitean
