Doza de educaţie (DDE) – Se spune că, dacă am dispărea mâine, 95% dintre oameni n-ar observa.
Un adevăr crud… și, în același timp, eliberator.
Gândește-te puțin: trăim cu iluzia că suntem indispensabili. Ne luăm prea în serios e-mailurile, postările, ședințele, chiar și micile noastre drame cotidiene. Avem impresia că lumea se clatină dacă noi lipsim o zi. În realitate, ea merge înainte cu o grație aproape jignitoare. Soarele răsare la fel, tramvaiele circulă, Netflix funcționează.
Și asta nu e deloc o veste proastă. Dimpotrivă. Poate că faptul că nu suntem „centrul universului” e cel mai sănătos lucru care ni se poate întâmpla. Ne scoate din ego și ne așază, frumos, acolo unde chiar contăm: în micile noastre gesturi care ating viețile altora.
În școală, asta se vede clar. Poate crezi că lecția ta de azi nu a contat, că elevii au fost neatenți, că nimeni n-a înțeles nimic. Dar, undeva, un copil va purta ani de zile o frază spusă de tine într-un moment aparent banal. Nu-ți va scrie, nu-ți va mulțumi, dar o va duce cu el — ca pe o amintire caldă care-l va ajuta să nu se piardă.
Acesta e paradoxul educației: n-o observi când se întâmplă, dar o simți când lipsește.
Și, dacă tot vorbim sincer, poate că 95% dintre oameni n-ar observa dacă am dispărea, dar cei 5% care ar simți lipsa noastră… fac toată diferența. Cineva ar remarca liniștea din locul unde obișnuiai să râzi. Cineva ar duce dorul felului tău de a întreba „Ești bine?”. Cineva ar fi puțin mai singur fără tine. Și poate că asta e tot ce contează.
Problema e că uităm să trăim pentru acei 5%. Ne risipim energia încercând să impresionăm restul de 95% care, sincer, oricum derulează repede. Trăim ca niște conturi de social media — mereu conectați, dar rareori prezenți.
Poate că lecția e simplă: nu trebuie să fim vizibili pentru toată lumea, ci importanți pentru cineva. Nu trebuie să rămânem în istorie, ci în memoria caldă a cuiva care, într-o zi, va zâmbi și va zice „mi-a spus odată un om bun ceva…”.
Așa că, dacă disparem mâine, poate lumea nu va observa imediat.
Dar dacă azi alegem să fim prezenți, blânzi, curioși și atenți, atunci vom rămâne, chiar și când nu mai suntem. Pentru că educația, ca și viața, nu e despre a fi văzut — e despre a fi de neuitat.
prof. Maria Adriana Nichitean
