Doza de educaţie (DDE) – Zilele trecute am citit un interviu cu Horia Tecău — și, sincer, mi s-a făcut poftă de… disciplină. Da, da, exact așa cum adesea poftesc la ciocolată. M-a impresionat nu doar sportivul, ci felul în care a vorbit despre legătura dintre școală și tenis, dintre carte și voință, dintre minte și mușchi.

Horia povestea cum învățătoarea lui îi dădea voie să plece la turnee, dar și teme de recuperat când se întorcea. Știa că băiatul acela cu racheta în mână învăța, de fapt, și o altă lecție: despre răbdare, despre perseverență, despre greșeală și corectare. Iar antrenorul, la rândul lui, înțelegea că nu poți lovi mingea cum trebuie dacă mintea ți-e goală de gânduri și de lecturi.

Mi-a plăcut enorm când Horia a spus că „și educația sportivă este educație”. Pentru că, în fond, e același mecanism psihologic acolo — indiferent că ții în mână o carte, o rachetă sau un stilou. Se numește disciplină — iar ea e făcută din intenție, repetiție și un strop de bucurie.

Ca profesor, am văzut de nenumărate ori copii strălucind nu doar la note, ci și la mișcare, la sport, la artă — și e atât de important ca noi, adulții, să nu le tăiem aripile în numele unui carnet de note perfecte. Câteodată, în spatele unui elev obosit la prima oră se ascunde un copil care a alergat aseară după o minge — și, fără să știe, a alergat și după încredere în sine.

Și bineînțeles, ca psiholog, știu și ce se întâmplă invers: copiii care nu se mișcă, care nu mai experimentează eșecul firesc al unui meci pierdut sau al unui coș ratat, ajung să creadă că orice greșeală e catastrofă. Sportul, ca și școala, e o lecție de viață cu repetiție și transpirație.

Și, dacă mă gândesc bine, poate că Horia Tecău a câștigat de fapt două Grand Slam-uri: unul pe teren, și altul în viață — acela în care profesorii și antrenorii lui au făcut echipă.

Mi-a rămas în minte un detaliu: Horia citea „Micul Prinț” și scria în jurnale încă din copilărie. Poate că tocmai asta e cheia — în lumea noastră grăbită, să ne învățăm copiii nu doar să dea totul pe teren, ci și să-și scrie gândurile după meci. Pentru că o minte antrenată și un corp disciplinat se completează perfect.

Așa că, azi, vă invit la un mic exercițiu: Luați o foaie, notați un vis. Poate e o carte de citit, poate e o medalie de câștigat. Iar mâine, repetați mișcarea. Exact ca la tenis.

Pentru că, în educație, ca și în sport, marile victorii încep mereu cu o servă mică — dar plină de intenție.

prof. Maria Adriana Nichitean