Doza de educaţie (DDE) – Weekendul acesta, pe 25 octombrie, am sărbătorit Ziua Armatei Române. De fapt ar fi trebuit să fie o întrebare și nu o afirmație… Chiar am sărbătorit Armata pe 25 octombrie? Măcar în acea zi în care ar trebui să ne aducem aminte că, dincolo de parade și discursuri, armata e despre onoare, disciplină și respect. Sau… cel puțin, așa scrie în manual.
Anul acesta, sărbătoarea a venit cu o notă ușor tragicomică. Probabil ați auzit: rezerviștii — adică acei bărbați (și câteva femei) care au făcut armata înainte de 2004 — au fost chemați la un exercițiu de mobilizare, nume de cod MOBEX B-IF-25. O ocazie excelentă de a verifica dacă, la nevoie, am ști ce să facem. Doar că… unii dintre ei au primit o adresă greșită la care să se prezinte. Și, ca-n orice poveste românească, de vină nu e omul, ci aplicația. Da, ați auzit bine — aplicația. Cea care, probabil, în loc de „mergeți la datorie”, a zis „recalculare traseu”.
Nu pot să nu zâmbesc amar. Pentru că ceea ce trebuia să fie o demonstrație de ordine, reacție și coeziune, s-a transformat într-un exercițiu de confuzie colectivă. Și, dacă e ceva ce știm să exersăm bine în România, e exact asta.
Dar, dincolo de ironie, momentul are un sens mai profund. Într-o lume în care respectul pentru instituții pare să fi devenit o relicvă, Armata Română rămâne, totuși, una dintre puținele structuri care păstrează ideea de datorie și onoare. Chiar dacă uneori o face printre hărți prăfuite și aplicații neactualizate.
Respectul pentru armată nu se măsoară doar în uniforme apretate sau în marșuri la pas. Se măsoară în felul în care ne raportăm la ideea de responsabilitate. A merge „la ordin”, fie și pentru o zi, e o lecție despre disciplină, răspundere și… despre a nu da vina pe GPS când ne rătăcim în propria neatenție.
Ca profesor, mi-aș dori ca elevii mei să înțeleagă că nu e nimic învechit în cuvinte precum onoare, respect, patrie. Că, dincolo de glumele despre hărți greșite, acei oameni care se prezintă la unitate – chiar și la adresa greșită – fac parte dintr-o categorie tot mai rară: cei care chiar răspund „Prezent!” atunci când țara îi strigă pe nume.
Și, da, poate armata nu mai e obligatorie, dar respectul ar trebui să fie.
Concluzia de astăzi: Ziua Armatei nu e doar despre soldați, ci despre noi toți — despre felul în care ne raportăm la ordine, la greșeli și la chemări. Uneori chemarea vine la adresa greșită, dar dacă inimile noastre știu drumul, tot acolo ajungem.
Ziua Armatei a trecut, dar ar fi frumos să nu treacă și lecția din spatele ei. Să învățăm că uneori disciplina nu înseamnă rigiditate, ci claritate. Că nu trebuie să purtăm uniformă ca să avem demnitate. Și că, din când în când, fiecare dintre noi ar trebui să-și facă propriul „exercițiu de mobilizare” — unul al conștiinței, al implicării, al grijii față de ceilalți.
Pentru că nu aplicațiile ne pierd drumul, ci uitarea valorilor care ne țin împreună.
prof. Maria Adriana Nichitean
