Doza de educaţie (DDE) – Sunt unul dintre oamenii care a fost întrebat de vreo 472 de ori în copilărie ce vrea să se facă atunci când o să fie mare. Iar răspunsul meu a oscilat între balerină, actriță, casieră la alimentara din colt și, desigur, învățătoare.
Iar azi mă gândeam să vorbim despre o întrebare aparent inofensivă, care stă în vârful limbii tuturor adulților atunci când întâlnesc un copil: „Ce vrei să te faci când o să fii mare?”
Și cum o aud micuții noștri? Probabil ca pe o întrebare existențială de la NASA. Privirea li se schimbă. Se uită spre tavan. Și apoi răspund, în funcție de ce-au văzut ieri la televizor: polițist, influencer, chirurg, TikTok-er milionar sau… nimic, că „nu știu încă”.
Dar de ce ne grăbim atât de tare? De ce avem nevoie ca un copil de 5, 10 sau chiar 17 ani să știe ce va fi „când va fi mare”? De parcă omul ar fi o aplicație de telefon care trebuie actualizată cu un singur scop clar: carieră.
Ce se întâmplă dacă nu vrea să se facă „ceva”? Dacă vrea să fie „cineva”?
Adevărul e că mulți adulți nu știu nici la 40 de ani „ce vor să fie când se fac mari”. Se află încă într-o tranziție continuă: contabil dimineața, pasionat de ceramică seara, poet în gând și filosof în trafic. Și e ok.
Viața nu e o singură meserie cu care ne începem povestea și pe care o scriem până la pensie. E o explorare. Uneori haotică. Alteori surprinzătoare. Dar întotdeauna valoroasă.
Să ne gândim un pic: când un copil spune „Vreau să fiu pompier”, ce ne spune de fapt? Că vrea să ajute. Că vrea acțiune. Că vrea uniformă…
Când spune „Vreau să fiu cântăreață”, poate spune că vrea să fie văzut, auzit, aplaudat.
Nu e despre titlul de pe ușa biroului. E despre nevoile și pasiunile care se conturează, puțin câte puțin, pe parcurs.
Copiii ar trebui să aibă voie să greșească, să testeze, să renunțe, să se răzgândească. Și să nu se simtă obligați să rămână fideli unui vis spus la vârsta la care încă își mănâncă pufuleții cu ketchup.
Concluzia de azi? Să nu grăbim destinația. Poate copilul nu vrea să fie ceva.
Poate vrea să fie cineva… Un om bun. Un om curios. Un om care nu știe încă tot, dar care e dispus să învețe.
Așa că, data viitoare când întrebi un copil ce vrea să se facă, încearcă altceva:
Ce îți place să faci? Ce te bucură? Ce te face curios? Poate afli mai mult decât un simplu răspuns de job… Poate afli un început de poveste.
prof. Maria Adriana Nichitean
