Doza de educaţie (DDE) – Când eram copil, nu exista „hai să ieșim la plimbare pentru sănătate”. Ieșeam pentru că așa era viața: te duceai pe jos la școală, la magazin, la vecini, la cinematograf sau pur și simplu „pe stradă”. Nu aveam brățări care să ne numere pașii, dar aveam genunchii juliți și inimile pline.
Acum, mersul pe jos a ajuns un soi de activitate aproape exotică. „Am făcut 7.000 de pași azi” e spus cu același ton cu care ai spune „am cucerit Everestul”. Iar dacă spui că ai mers pe jos 40 de minute până la muncă, lumea te privește de parcă ai refuzat internetul sau te-ai întors la epoca fierului.
Și recunosc — nici eu nu mai merg pe jos cât mi-aș dori. De când locuiesc în afara Sucevei, drumul meu zilnic e mai degrabă cu mașina decât cu picioarele. Timpul fuge, distanțele sunt mai mari, iar lista de… „de făcut” pare mereu în alergare. Dar tocmai de aceea, atunci când apuc să merg, pur și simplu să merg, fără grabă, fără destinații fixe… mi-e bine. Simt cum se reașază ceva în mine. Și parcă se face din nou liniște, chiar dacă e trafic în jur.
Pentru că mersul pe jos face bine. Nu doar la corp, ci și la minte. Studiile — acele lucruri plictisitoare, dar foarte importante — spun că mersul pe jos reduce stresul, scade anxietatea, îmbunătățește somnul și memoria. Dar și fără studii, îți dai seama și singur: câte gânduri s-au așezat în capul tău în timp ce mergeai? Câte supărări s-au topit după o plimbare lungă? Câte soluții ți-au venit între două intersecții și un semafor?
Recunosc că recomand mersul pe jos aproape la fel de des cum recomand respirația conștientă. Nu pentru că rezolvă tot, ci pentru că face loc în tine. Într-o lume grăbită, mersul pe jos e un act de rebeliune blândă. Refuzi să te miști doar din punctual A în punctul B. Alegi să fii prezent între ele.
Și, sincer, e o formă de terapie mai ieftină decât un abonament la sală și mai discretă decât o criză existențială pe Instagram.
Să nu uit: mersul pe jos nu e rezervat doar oamenilor care „n-au mașină” sau celor cu timp liber. E pentru toți cei care își dau voie să micșoreze viteza.
Fă-ți timp să mergi pe jos. Nu doar ca să ajungi undeva, ci ca să te regăsești. Lasă telefonul în buzunar. Uită de pași numărați. Nu contează cât, contează cum. Cu ochii deschiși. Cu inima atentă. Cu gândurile în mișcare.
Până data viitoare, nu uita: uneori, direcția bună începe cu un pas. Apoi încă unul. Apoi restul vine de la sine.
prof. Maria Adriana Nichitean
