Doza de educaţie (DDE) – Să vă spun o poveste adevărată. Nu începe cu „a fost odată”, dar seamănă puțin cu un basm… fără zâne și final fericit. E povestea educației românești, care, în ciuda planurilor, rapoartelor și promisiunilor cu miros de powerpoint, pare că tot mai des se împiedică de propriile ei șireturi.
Am citit recent analiza domnului Andrei Marga, fost ministru al educației, și am simțit că mi-a pus cineva degetul pe rană. Pe o rană veche, ascunsă sub bandaje colorate cu titluri pompoase: „România educată”, „curriculum național modernizat”, „dezvoltare de competențe în era digitală”. Sună frumos. Dar realitatea? E puțin mai… dezordonată. Ca un sertar de catedră în ultima zi de școală.
Spune domnul Marga că degradarea educației nu vine din lipsa banilor, ci din lipsa ideilor. Și are dreptate. România nu duce lipsă de absolvenți, ci de oameni formați. Nu ne lipsesc diplomele, ci discernământul. Iar la conducerea sistemului… nu-i bai că nu toți sunt experți. Problema e când confundăm „am fost elev” cu „sunt specialist în educație”. (Știți, e ca și cum cineva care a fost pacient și-a dat cu părerea despre o operație pe cord.)
Și mai spune că reforma nu se face cu nostalgii după Spiru Haret sau prin învinuirea trecutului etern. Nu poți construi viitorul educației când încă ești blocat în meciul „cine a stricat mai tare școala”. De altfel, școala noastră e puțin ca o piesă de Lego construită de mai mulți miniștri: fiecare a venit, a scos câteva piese, a pus altele aiurea, apoi a plecat lăsând manualul de instrucțiuni neterminat.
Dar nu totul e pierdut. Există profesori care, în ciuda sistemului, continuă să inspire. Există copii curioși, care învață chiar și când materia pare scrisă de un robot plictisit. Există părinți care înțeleg că educația nu se face doar în școală, ci și acasă, cu grijă, cu răbdare și, uneori, cu nervii întinși ca elasticul de la pantalonii de sport.
Și mai existăm noi – cei care încă ne punem întrebări. Ce-i învățăm pe copii? Ce fel de oameni vrem să devină? Și, mai ales, ce fel de adulți suntem noi pentru ei?
Într-o lume care aleargă după reforme ca după reduceri de Black Friday, poate că cea mai urgentă schimbare e una simplă: să facem educația cu oameni care știu ce fac, nu doar ce să spună.
Iar până atunci, tu, întreabă-te azi: Cum pot fi eu un model de învățare, nu doar un agent de predare? Restul vine. Cu răbdare. Cu curaj. Cu tine.
prof. Maria Adriana Nichitean
