Doza de educaţie (DDE) – Trăim în vremuri în care viteza a devenit măsura valorii. Listele de sarcini nu se termină niciodată, telefoanele nu tac niciodată, iar noi? Ei bine, mulți dintre noi am devenit niște nave fără ancore, rătăcind pe un ocean agitat de prea multe responsabilități, griji și termene limită. Mergem înainte, dar parcă nu mai știm încotro. Și uite așa, în toamna asta, mi-am dat seama că am pierdut ceva important: mirosul de vinete coapte.
Da, poate sună simplu, dar pentru mine mirosul de vinete coapte e un simbol. Simbolul acelei toamne din copilărie, când timpul avea alt ritm, iar grijile păreau să se oprească în fața unei bucăți de pâine cu vinete.
Acum, în loc de miros de vinete, simt mirosul constant de alertă — notificări, emailuri, liste care cresc. Și din ceea ce citesc și întâlnesc zilnic, pare-se că suntem tot mai mulți în această situație: ne pierdem ancorele. Valorile care odată ne țineau echilibrați, bucuriile simple care ne încărcau cu energie, toate sunt date la o parte în numele „eficienței” și „productivității”.
Și aici e paradoxul. Ne spunem că totul e pentru un viitor mai bun, pentru succes, pentru „mai mult”. Dar uităm că dacă nu știm să ne ancorăm în prezent, să ne oprim și să simțim, riscul este să ne pierdem pe drum. Și nu vorbesc doar de starea de oboseală sau de stres de moment — ci de ceva mult mai adânc: pierderea sensului, a bucuriei, a conexiunii cu noi înșine și cu ceilalți.
Văd zilnic oameni care ajung să creadă că nu au timp pentru nimic altceva decât pentru muncă și grijile zilnice. Iar asta e o lecție dură pentru toți — inclusiv pentru copii și tineri, care vor crește învățând că viața e un șir de sarcini și obligații, nu un spațiu al experiențelor care contează cu adevărat.
Însă există o soluție — și ea e simplă, chiar dacă nu mereu ușor de pus în practică: să ne regăsim ancorele. Acele mici momente, acele mirosuri, acele gesturi care ne aduc înapoi la noi înșine. Pentru unii, poate e o plimbare liniștită prin parc. Pentru alții, o cană de ceai savurată fără grabă. Pentru mine, e amintirea vinetelor coapte, care mă învață să încetinesc și să simt viața, nu doar să alerg după ea.
Nu lăsa valurile grijilor să te ducă departe de tine. Oprește-te, caută-ți ancorele personale și ține-le aproape. Bucură-te de lucrurile simple — chiar și de un miros de vinete coapte, dacă ai noroc. Pentru că, până la urmă, nu e vorba doar despre ce faci, ci despre cine ești când faci. Și cine ești tu azi poate face toată diferența mâine.
prof. Maria Adriana Nichitean
