Mare atenție ce mâncați, dar și de unde vă informați!
Pe rețelele sociale circulă tot felul de sfaturi despre cum pot fi deosebite ciupercile comestibile de cele otrăvitoare.
Unii cunoscători sunt convinși că dacă o ciupercă este atacată de insecte sau de animale atunci este sigură și pentru om.
Iar alții spun că, dacă pui în apa în care fierbi ciupercile o lingură de argint și nu se înnegrește, atunci ciupercile sunt comestibile.
În schimb, medicii avertizează că ambele opinii sunt false din punct de vedere științific.
În primul caz, metabolismul animalelor diferă, adică multe toxine nu le afectează pe ele, dar, în schimb, pot ucide oamenii.
Iar în celălalt caz, reacția chimică a linguriței nu are nicio legătură cu prezența toxinelor.
Mda… Partea nasoală e că – după ce manânci ciuperci nebune – s-ar putea să nu mai ai timp să-i critici pe influencerii care te-au păcălit…

Se întâmplă la alții, nu la noi!
Doi angajați de la Agenția de Transporturi din Bulgaria riscă să intre la bulău după ce au luat mită de la șoferii care transportau echipamente pentru concertul lui ROBBIE WILLIAMS.
Adică s-au dedulcit la 600 de coco pentru a nu taxa greutatea TIR –urilor care transportau scena unui concert.
Chestia nasoală pentru ei a fost că șoferii nu s-au lăsat jecmăniți, ci au filmat tranzacția și au dat apoi imaginile poliției.
Iar acum ROBBIE WILLIAMS le face și o dedicație…

Cinematografia intră într-o nouă eră!
A fost inventată TILLY – prima actriță creată de Inteligența Artificială, care poate juca orice fel rol fără prea multe bătăi de cap, deoarece învață textele în câteva secunde și se adaptează oricărei situații.
Vizual, ea arată ca o tânără de 24 de ani, brunetă, slăbuță, cu părul lung și cu voce subțire.
În schimb, declarativ, a stârnit crici din partea mai multor regizori și actori, care o consideră un coșmar la locul de muncă.
Offff, oare maestrul DEM RĂDULESCU ce ar fi spus despre ea?