Doza de educaţie (DDE) – Se zice că pe 5 septembrie e Ziua mondială a întârzierilor, așa că astăzi despre asta vorbim, cu o zi înainte, pentru ca nu cumva să întârziem… Nu știu exact dacă e o sărbătoare… sau doar o scuză oficială pentru cei care întârzie constant.

Dacă e să fim onești, cu toții cunoaștem pe cineva care nu ajunge niciodată la timp. Iar dacă nu cunoști… s-ar putea să fii tu acela. Fie la întâlniri, fie la job, la dentist sau la gară — întârzierea e un sport de echipă practicat individual.

Am fost curioasă, de ce se întâmplă asta. Ne sabotează creierul sau suntem doar neglijenți? Așa că m-am informat nițel.

Neuroștiința spune că e mai complicat. Profesorul Hugo Spiers, specialist în neuroștiință cognitivă, susține că în creierul nostru există un mecanism legat de percepția timpului — adică acel „mai e timp, nu-i grabă!” care ne sabotează. Iar vinovatul principal e hipocampul, acea zonă din creier responsabilă cu memoria și perceperea duratei acțiunilor. Când suntem familiarizați cu un traseu sau o activitate, avem tendința să subestimăm cât durează. „E aproape!”, zicem, și pierdem autobuzul cu 3 minute.

Mai e ceva: nu luăm în calcul detaliile. Pregătitul de plecare, căutatul cheilor, scroll-ul scurt care devine lung. Iar dacă avem personalitate visătoare, multitasking sau o relație tensionată cu… autodisciplina, șansele să întârziem cresc vertiginos.

Dar poate că nu întârziem doar la întâlniri. Poate întârziem și in luarea deciziilor. La începuturi. La renunțări. La noi. Amânăm lucruri importante, nu pentru că nu ne pasă, ci pentru că, paradoxal, ne pasă prea mult și nu știm cum să începem.

Iar aici intervine diferența dintre întârziere și amânare. Întârzierea ne afectează relațiile. Amânarea — pe noi înșine. Și totuși, ambele pot fi gestionate cu un pic de organizare și multă autoînțelegere. Alarme, memento-uri, termene limită reale și… da, și un prieten care ne bate la ușă. Când ești responsabil pentru altcineva, parcă te miști mai repede. Deci, ia-ți un partener de punctualitate!

Poate că unii dintre noi vor trăi mereu cu 10 minute în urmă. Dar viața se întâmplă la timp. Nu pentru că ceasul o cere, ci pentru că oamenii de lângă noi merită să fim prezenți, nu scuzabili. Așa că, dacă simți că întârzii… nu fugi. Respiră. Revizuiește-ți calendarul interior. Și încearcă să ajungi la timp.

Nu doar la întâlniri, ci și la tine.

prof. Maria Adriana Nichitean