Doza de educaţie (DDE) – A venit Răpciune… Poate că nu ți-e familiar numele, dar sigur îi simți pașii. În aerul mai rece dimineața, în pofta bruscă de ceai, în mirosul de gutuie coaptă sau în dorința aceea misterioasă de-a face ordine prin sertare. E septembrie, luna în care vara se dă jos de pe scenă, dar nu pleacă în tăcere — lasă în urmă un miros de pământ reavăn și promisiunea unei toamne pline.

Răpciune, îi spuneau bătrânii. Dar mai avea și alte nume: Brumar cel Mic, Viniceriu, Vinișel… parcă fiecare regiune o alinta altfel, ca pe un prieten drag. E luna în care te uiți la ceea ce-ai semănat și te întrebi: oare ce-a crescut?

În satele de altădată, septembrie nu era doar despre munca fizică a culesului, ci și despre ostrovul viilor. Un fel de clacă de toamnă, unde toată comunitatea mergea să culeagă via cuiva. Și apoi, ghici ce? Se rămânea la masă. Se aduceau lăutarii, se spunea o glumă, două, se rosteau povești, unele poate nemaiîmpărtășite vreodată. Copiii alergau printre rânduri, adulții se înfrățeau în muncă, și nimeni nu pleca până nu se bea mustul nou. Se dădea și de pomană, se turna puțin și pentru cei duși, „ca să se bucure și ei”.

Știți ce mă impresionează cel mai mult? Că toată această tradiție era clădită pe reciprocitate și încredere. Azi la mine, mâine la tine. N-aveai nevoie de contracte, de semnături. Aveai oameni. Și-aveai cuvânt.

Azi, e adevărat, n-o să ne chemăm colegii la cules de struguri în balcon sau pe terasa blocului. Dar ostrovul poate să însemne și altceva. Poate fi acel timp pe care-l dai cuiva, fără să aștepți nimic. Poate fi acel telefon pe care-l dai „doar ca să vezi ce mai face”. Poate fi ajutorul dat fără postare pe rețele. E modul nostru de a strânge recolta din sufletul celuilalt.

Iar dacă simți nevoia să faci ceva „de toamnă”, dar nu știi ce, poate că e corpul tău care îți amintește instinctiv că vine un nou anotimp și că e vremea să te aduni. În gânduri, în emoții, în alegeri.

Răpciune nu e doar o lună — e o invitație. Să încetinești. Să tragi linie. Să vezi cine îți e aproape. Și dacă nu-ți bate nimeni la poartă cu un coș de struguri, fii tu cel care-l poartă. Dăruiește. Împarte. Fii mustul acela nou care încă mai leagă oamenii. Adevărata recoltă e chiar în tine.

prof. Maria Adriana Nichitean