Mai țineți minte când v-am zis, încă de săptămâna trecută, că este departe nu numai încetarea focului în Ucraina, ci și începerea unor tratative de pace?
După propaganda mediatică cu întâlnirea TRUMP – PUTIN din Alaska, bombardamentele au continuat cu aceeași intensitate, fiind distrusă chiar și o companie americană de articole de uz casnic situată în vestul Ucrainei.
După ce a făcut uitată varianta cu pacea în 24 de ore, boss-ul de la Casa Albă a spus acum că în maxim două săptămâni va ști exact dacă sunt posibile progrese sau dacă va impune noi sancțiuni Rusiei.
Așa că mai așteptăm un pic, timp în care continuă să cadă bombe…

La aproape o lună de la inundațiile din județul Suceava, premierul kamikaze, ILIE BOLOJAN, a reușit să facă o vizită de câteva minute în orașul sinistrat Broșteni.
Primul ministru a coborât din mașină, a făcut câțiva pași însoțit de autoritățile locale, s-a lăsat pozat, a urcat în mașină și dus a fost.
Asta după ce, la Târgu Neamț, a ținut o ședință rapidă în care a promis, cu jumătate de gură, ceva bani (dar nu mulți) pentru refacerea infrastructurii. În rest vorba aia – relaționare zero, empatie zero!
Asta e: de unde nu-i, nici nu trebuie să cerem…

Gata, au descoperit vinovații!
Guvernul american nu mai acordă vize pentru șoferii străini de camioane mari, acuzați că pun în pericol viețile americanilor pe drumurile din Statele Unite.
Un secretar de stat a declarat că numărul tot mai mare de șoferi străini care conduc camioane mari pe drumurile americane pune în pericol viețile americanilor și afectează mijloacelor de trai ale șoferilor de camion americani.
Evident, respectivul oficial nu a furnizat nicio cifră pentru a-și demonstra acuzațiile.
Tocmai de aceea se nasc cel puțin 4 întrebări, și anume:
1 – Doar șoferii străini de camioane mari pun în pericol viețile americanilor? Cei care conduc dubițe, furgonete, autoturisme, biciclete sau trotinete sunt mai blânzi?
2 – Dacă americanii nu vor putea sau nu vor vrea să conducă aceste camioane mari, cine va avea de pierdut?
3 – Șoferii americani de camioane mari nu pun în pericol viețile celorlalți americani, ei nu fac accidente?
și
4 – Oare demagogia de acest fel mai prinde la un popor educat, cum se presupune a fi cel american?