VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Influencerilor, jos labele de pe RO ALERT!

Există nu numai pensii nesimțite, ci și sporuri la fel!
De exemplu, angajații Administrației Bazinale de Apă Prut Bârlad primesc spor de presiune pe părțile moi ale corpului, spor de radiații de la calculatoare și imprimante, precum și spor pentru risc crescut de corupție, din cauza stresului de la locul de muncă.
Bravo, am putea spune că salariile de bază aproape că nici nu mai contrează, mult mai importante sunt sporurile!
Oare premierul kamikaze ILIE BOLOJAN ce mai așteaptă?
Când va ridica securea să le taie?

Oare cum de nu s-au gândit până acum?
Șefii Companiei Naţionale de Căi Ferate au găsit soluția pentru a atenua dilatarea șinelor în perioada verii.
Pur și simplu, acestea ar trebui vopsite în alb, pentru a nu atrage căldura soarelui.
Bun, dar atunci, iarna, când, metalul se contractă, șinele ar trebui vopsite în negru, pentru a atrage căldura.
Vedeți, nu-i chiar așa simplu – vorba unui fost președinte și ministru al Transporturilor…

Mai mulți influenceri autodeclarați suveraniști solicită urmăritorilor să își dezactiveze mesajele RO ALERT de pe telefoane, pe motiv că acestea nu sunt adevărate și crează panică.
Și tot ei afirmă că autoritățile nu pot obliga oamenii să primească astfel de informații mincinoase.
Să le luăm pe rând, dar în ordine inversă!
Autoritățile nu pot, într-adevăr, obliga pe nimeni la bine cu forța, deoarece trăim într-o democrație și nu în Rusia sau China, acolo unde un asemenea protest s-ar lăsa cu ani grei de închisoare sau cu zbor de la etaj.
Dar dacă, Doamne ferește!, chiar vor fi afectați de fenomene meteo extreme, atunci suveraniștii să-i cheme în ajutor nu pe pompieri, ci pe influenceri! Asta în cazul în care vor avea internet…

Ascultă episodul
Pauză
Sorry, no results.
Please try another keyword

    Distribuie

    Din aceeși categorie

    Dictator navsegda!

    Influencerilor, jos labele de pe RO ALERT!

    Prietenia nu e despre perfecțiune

    FAKE NEWS: Iohannis e bine-merci, joacă golf!

    Emisiuni sugerate

    FAKE NEWS - pamflet

    FAKE NEWS - pamflet

    Doza de Educație