Doza de educaţie (DDE) – În România, ai parte de experiențe medicale din două lumi paralele. În una, ai personal amabil, empatic, curat la suflet și la halat, care își face meseria cu seriozitate și respect. În cealaltă, ai senzația că n-ai intrat într-un spital, ci într-un showroom unde se vinde… atenție umană. Uneori, la pachet cu un zâmbet reținut și o replică vag pasiv-agresivă: „Mai vedem…”
Zilele trecute am citit rezultatele unei evaluări făcute la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava. Aproape 1 din 4 pacienți care au răspuns la chestionare a spus că a simțit o formă de condiționare a îngrijirii – adică nu li s-a cerut nimic direct, dar parcă au simțit că un gest „de apreciere” ar schimba atmosfera. Cumva, ideea că un plic face minuni încă bântuie saloanele, deși legea spune altceva și bunul-simț ar trebui să spună totul.
Paradoxal, în același spital, peste 90% dintre pacienți spun că au fost mulțumiți de atitudinea personalului. Deci cum vine asta? E ca și cum ai spune că filmul a fost grozav, dar ai plecat din sală cu impresia că regizorul ți-a furat portofelul.
Dacă este să fim corecți, trebuie să recunoaștem că sunt mii de medici, asistente, infirmieri care își fac meseria impecabil, fără să aștepte nimic în schimb. Pe câțiva dintre ei i-am întâlnit și eu săptămâna trecută și le mulțumesc cu recunoștință. Oameni care se trezesc la 5 dimineața și termină ziua epuizați, dar cu demnitate. Dar, din păcate, imaginea tuturor e pătată de câțiva care nu știu – sau nu mai știu – că „recunoștința” nu se exprimă printr-un plic strecurat pe furiș, ca într-un film prost cu mafioți de provincie, ci printr-un mulțumesc spus sincer, cu privirea ridicată.
Recunoștința adevărată e simplă. Nu trebuie ambalată, nu se negociază și nu se simte ca o obligație. Când vine din respect, se simte ca un compliment adânc, care atinge exact acolo unde trebuie: în omenia celui care ți-a fost alături într-un moment vulnerabil. Un cuvânt spus cu inima valorează mai mult decât orice bancnotă. Și, surpriză, e și legal.
Cât timp mai credem că „fără ceva” nu se uită nimeni la noi, le luăm din mână și celor care fac lucrurile cum trebuie. Educația – a pacientului și a personalului medical – începe cu respectul față de celălalt, nu cu „atenții”. Dacă vrei să recompensezi un cadru medical, spune-i „Mulțumesc, m-ați făcut să mă simt om, nu caz.” Și dacă e un profesionist adevărat, să știi că-i ajunge.
prof. Maria Adriana Nichitean
