Doza de educaţie (DDE) – Astăzi sărbătorim, dragilor, o zi… care pare să vină mănușă vremurilor prezente: Ziua Haosului și a Dezordinii. Nu, nu e glumă. Există așa ceva în calendarul internațional al ciudățeniilor – și, ce să vezi, anul acesta parcă nimerim perfect cu ea. Fix în mijlocul vacanței mari, când profesorii încearcă să respire puțin între două reforme, a venit vestea care le-a tăiat multora respirația, mai rău decât o pală de vânt în largul mării. Și mă refer de data aceasta la profesorii suplinitori calificați.
Ministerul Educației a hotărât că profesorii suplinitori calificați nu prea își mai găsesc locul în sistem. Nu pentru că nu sunt buni. Din contră, notele peste 7 la definitivat nu sunt o întâmplare. Ci pentru că „optimizarea” sună mai frumos decât „eliminarea tăcută”.
Pe scurt: se mărește norma titularilor, se reduc posturile, se limitează plata cu ora, iar mii de profesori competenți care țineau sistemul în picioare de ani de zile sunt invitați, elegant, să… nu mai fie.
Ce învățăm copiii când tocmai cei care trag din greu, fără „statut protejat”, sunt primii sacrificați? Ce le spunem despre merit, despre efort, despre caracter? Că oricât ai fi de bun, dacă nu încapi în Excel, nu existi.
E revoltător pentru acești oameni, dar și profund absurd. E ca și cum ai scoate roțile de rezervă din mașină și ai spune că „optimizezi spațiul”. Până faci pană.
Astăzi, de Ziua Haosului și a Dezordinii, nu ne mai rămâne decât să ne întrebăm: cât din ceea ce se întâmplă în educație e reformă reală și cât e doar… improvizație cu pretenții?
În educație, dezordinea nu e o sărbătoare. Iar haosul organizat tot haos rămâne.
Așa că, dacă tot ne jucăm serios de-a reforma, să nu stricăm din piesele care țin mecanismul în viață. Căci altfel, o să ajungem să predăm din mers. La propriu. Pe avarii.
prof. Maria Adriana Nichitean
