Doza de educaţie (DDE) – Ei bine, am ajuns. Ultima săptămână de școală. Am semnat cataloagele, am adunat hârtii și vom închide și ușa clasei… cu puțin regret și cu multă speranță. E momentul acela magic în care, fie că ești elev, profesor sau părinte, simți că meriți o pauză universală. O mică „ieșire din timp”.
Parafrazându-l pe Shakespeare, nu-i așa că toți visăm, în felul nostru, la Visul unei vacanțe mari?
Copiii visează la marea care nu cere note, la pădurile fără teme și la diminețile fără ceas. Părinții visează, în secret, ca tabletele să se transforme brusc în cărți și să descopere minunea unui copil care zice: „Mi-e dor de școală”. Iar noi, profesorii… Ei bine, noi visăm să tăcem. Puțin. Măcar o lună. Să nu ne întrebe nimeni nimic. Nici „ce lecție avem?”, nici „se pune notă?”, nici „la ce oră avem pauză?”.
Dar adevărul e că o vacanță mare nu e doar despre fugă. E și despre întoarcere. Despre cum ne întoarcem la noi înșine, ca oameni, nu doar ca funcții. E despre a învăța, pentru o vreme, să nu mai educi pe nimeni, ci să te lași tu educat – de munte, de mare, de liniște, de joacă, de… viață.
Și, dacă ești profesor, e chiar un moment minunat să-ți aduci aminte cine ești când nu predai. Cine ești tu, fără catedră. Poate ești doar un om care citește poezie în hamac sau care se plimbă cu bicicleta printr-un sat unde nimeni nu-ți zice „doamna profesoară”. Ce bine!
Și, dacă ești elev, vacanța nu e despre uitat totul, ci despre învățat altfel. Despre aventură, curiozitate, prieteni. Și despre a mai da jos din rucsacul ăla greu toate „trebuie-urile” și a pune în el doar bucurii.
Concluzie? Închidem cărțile, dar nu și mințile. Lăsăm catalogul, dar nu și înțelepciunea. Așa că… visează vacanța mare cu tot ce are ea mai frumos.
Odihnește-te, respiră, râzi. Căci numai cine știe să-și trăiască vacanța… va ști, la toamnă, să-și trăiască și școala.
prof. Maria Adriana Nichitean
