Doza de educaţie (DDE) – Într-o discuție mai puțin formală, că tot se apropie vacanța, o adolescentă mai năstrușnică decât zece metodologii puse cap la cap mi-a spus „Doamna, cred că reforma în educație vine cu trenul personal. Dar deocamdată, stă în gară și fumează o țigară. Evident că nu mi-am putut opri zâmbetul și am lăsat și sufletul să râdă, nu de tren, ci de sinceritatea și tăișul curajos al zicerii. Căci lucrurile cam așa și stau…

Noi, profesorii, suntem obișnuiți să așteptăm. Să vină reforma, să se schimbe programa, să apară un ghid, să plece ministrul, să se mai liniștească lucrurile… Poate și să se deschidă cerurile și să ni se spună, clar și răspicat, ce și cum ar trebui să facem pentru ca lucrurile să funcționeze.

Dar, între timp, așteptând reforma cu R mare, ne trezim în fiecare dimineață, ne pregătim lecțiile, ne punem armura răbdării și ne ducem, discret și demn, către clasă. Acolo unde niciun ordin de ministru nu poate dicta bucuria unei explicații reușite sau tăcerea atentă a unui copil care în sfârșit înțelege.

Și mă gândeam că poate că reforma aceea salvatoare nu va veni niciodată pe drumul pe care o așteptăm. Sau poate vine pe o rută ocolitoare, însoțită de un „formular de feedback” și o „fișă de implementare”.

Dar, până atunci – și mai ales dacă nu vine – zic să nu ne oprim. Hai să nu fim victimele cronice ale așteptării. Pentru că școala nu e doar despre strategii și hârtii. E despre relații. Despre oameni. Despre un profesor care își cunoaște elevii și nu uită că are de crescut nu doar note, ci caractere.

Poate că reforma adevărată nu se face „de sus în jos”, ci „de jos în sus”, din fiecare gest de bun-simț, din fiecare explicație spusă cu pasiune, din fiecare „azi te-am văzut trist, ești bine?”.

Așa că… dacă reforma se mai lasă așteptată, propun să nu mai pierdem vremea uitându-ne la ceas. Hai să lucrăm, să educăm, să construim, să iubim meseria asta care nu ne lasă să ne plictisim niciodată.

Concluzie? Dacă reforma s-a pierdut pe drum, nu e nicio tragedie. Cât timp tu, profesorule, ți-ai găsit locul – în clasă, printre copii, cu demnitate, cu știință și cu suflet – școala merge înainte.

Nu mai aștepta trenul. Pornește pe jos. E mai sănătos și, cine știe, poate îi molipsești și pe alții din mers.

prof. Maria Adriana Nichitean