VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

O zi dedicată celor care ne-au învățat să zburăm

Doza de educaţie (DDE) – Astăzi, de Ziua Învățătorului, mă gândesc cu drag și recunoștință la cei peste 20 de ani în care am fost, la rândul meu, învățătoare. Ani în care am plecat, de cele mai multe ori cântând spre școală, cu inima plină de frumos. Și m-am străduit să-i învăț și pe copiii să facă la fel – să meargă spre cunoaștere cu bucurie, curiozitate și încredere.

Sigur, uneori, la finalul zilei, epuizarea mă făcea să „falsez” dar niciodată nu mi-a lipsit dorința de a le fi alături, de a-i sprijini și de a le arăta că școala nu este doar despre manuale, ci despre povești, emoții și prietenii.

Pentru că meseria de învățător nu e doar un job — e o vocație, un dar, o responsabilitate enormă. Este o vocație care modelează vieți. Este arta de a fi ghid, prieten, model, uneori chiar o a doua familie. Este darul de a aprinde acea scânteie care va însoți copilul toată viața.

Astăzi le mulțumim tuturor învățătorilor și profesorilor care, zi de zi, cu răbdare și pasiune, formează caractere și deschid uși către lumi noi. Le dorim ani mulți și buni, sănătate și putere să meargă înainte, să inspire și să transforme fiecare generație.

Și chiar dacă ziua de 5 iunie este și zi liberă pentru profesori și elevi, e un prilej binevenit să ne oprim pentru o clipă, să reflectăm și să sărbătorim munca și dedicarea celor care ne-au învățat primii pași în viață. În viața de școlar.

În vremuri când școala pare adesea doar o formalitate, să nu uităm cât de prețioasă este munca educatorilor de pitici mai mari sau mai mici, care stau în prima linie, cu dragoste și dedicare. Ei sunt cei care, prin fiecare lecție, prin fiecare zâmbet sau privire încurajatoare, CHIAR construiesc viitorul.

La mulți ani, dragi învățători, profesori! Continuați să fiți lumină.

prof. Maria Adriana Nichitean

Ascultă episodul
Pauză
Sorry, no results.
Please try another keyword

    Distribuie

    Din aceeși categorie

    Cine are ore, să le ducă!

    Directorul – omul orchestră cu baghetă de hârtie

    Pantera neagră era maidaneză…

    O pătrățică de poezie

    Emisiuni sugerate

    Doza de Educație

    FAKE NEWS - pamflet