4 iunie – Ziua Internațională a Copiilor – victime ale agresiunii… În traducere liberă: ziua în care ne aducem aminte, pentru o clipă, că „bătaia nu e ruptă din rai”. Ba chiar, după unele studii, e mai curând ruptă din traume, anxietăți și probleme de atașament.

Știți vorba aceea românească… „M-a bătut, dar uite ce om sunt azi!”

Adevărul e că… da, ești om. Dar poate un om care se sperie dacă cineva ridică tonul. Un om care crede că dragostea trebuie „meritată”. Un om care confundă frica cu respectul și controlul cu afecțiunea.

Educația prin bătaie nu te face mai bun. Te face mai tăcut. Poate mai eficient… la ascuns emoții. Poate mai silitor… la dus poveri care nu ți se cuveneau.

Unii spun că „o palmă la fund nu a omorât pe nimeni”. Corect. Dar nici nu a crescut pe cineva. A făcut însă altceva: a învățat copilul că durerea e un limbaj acceptabil în familie. Că iubirea poate să doară. Și că autoritatea vine cu forța, nu cu înțelepciunea.

Dragilor, părinții noștri au făcut ce-au știut mai bine. Dar noi, astăzi, știm mai mult. Avem acces la informații, la consiliere, la sprijin. Nu ne mai putem ascunde după „așa se făcea pe vremuri”. Pentru că… ce să vezi… vremurile s-au schimbat. Și copiii noștri cresc în ele.

A educa cu blândețe, cu limite ferme dar calde, cu răbdare și dialog – nu e un moft modern. Este o investiție în sănătatea mintală a viitorului adult. Un adult care știe că nu trebuie să urle, să lovească sau să umilească pentru a fi ascultat.

Hai să fim generația care rupe lanțul. Nu cel de la bicicletă – ci cel al traumei care se transmite din palmă în palmă și din tăcere în tăcere.

Educația adevărată nu umilește. Nu doare. Nu lasă urme pe piele. Lasă valori în suflet. Pentru că DA, copiii se cresc cu brațele deschise, nu ridicate.

prof. Maria Adriana Nichitean