Doza de educaţie (DDE) – Într-o conferință recentă, ministrul Educației, Daniel David, a subliniat un adevăr dureros pentru sistemul nostru educațional: „Profesorii nu pot să facă față și învățământului obișnuit și să se ocupe serios de copiii cu cerințe educaționale speciale cu resursele pe care le au acum la dispoziție”. Poate sună puțin cam „pesimist” dar, din păcate, este un punct de vedere tot mai valid pe măsură ce trece timpul.
Haideți să fim onești: integrarea copiilor cu CES în învățământul de masă este o mare provocare, iar dacă vorbim de „integrare” fără a pune resursele necesare în spatele acestei idei, e ca și cum ai încerca să încalci gravitatea – ești condamnat să eșuezi. Nu mă înțelegeți greșit. Am fost și sunt o susținătoare a educației incluzive. Însă, vorbim despre un vis frumos, care riscă să rămână o utopie fără profesori de sprijin, fără formare continuă pentru cadrele didactice și, mai ales, fără resurse reale.
Degeaba îți propui să faci o integrare dacă nu ai mijloacele să o susții!
Ministrul David a punctat ceva esențial: integrarea trebuie să se bazeze pe teste adecvate, pentru a înțelege exact nivelul fiecărui copil cu cerințe speciale. Și, mai important, fără resurse adecvate, această integrare riscă să fie doar o formă fără fond – afectând atât copiii cu CES, cât și pe ceilalți elevi din clasă și, de ce nu, și pe profesori.
Viziunea frumoasă a integrării este completată de o realitate pe care prea mulți dintre noi nu vor să o recunoască: numărul profesorilor de sprijin este mult sub cel necesar. De exemplu, la nivel national în anul școlar 2023-2024, raportul era de un profesor de sprijin la 28 de elevi cu CES. Iar la nivelul județului Suceava, care are una dintre cele mai numeroase populații școlare, activau doar 10 profesori de sprijin în învățământul de masă… Și nu e vorba doar de numărul acestora, ci și de pregătirea insuficientă a cadrelor didactice care trebuie să se ocupe de acești copii. „Ok, am o hârtie, dar asta nu schimbă nimic.
Copilul este tot aici și eu trebuie să găsesc metode” – spun cel mai des profesorii care lucrează cu elevi cu CES. Ce face un cadru didactic în această situație? Cum îl sprijină pe copil, fără a fi instruit sau susținut corespunzător?
Degeaba vorbim despre „reforme”, dacă nu putem pune pe masă soluții concrete și resursele necesare. Iar până nu avem aceste soluții, integrarea va rămâne un concept frumos, dar imposibil de realizat.
Concluzia e simplă: nu e suficient să vrei, trebuie să ai și cu ce!
prof. Maria Adriana Nichitean
