Doza de educaţie (DDE) – Weekendul trecut a fost un amestec tulburător de emoții. În care s-a plâns în multe colțuri de lume și poate, chiar dacă nu în la fel de multe, s-a și dansat. La Vatra Dornei sigur s-a întâmplat. Cu siguranță nu s-a plâns și dansat în același timp – pentru că nu toți au acces la operă, dar în orice caz, emoțiile au fost mai puternice decât de obicei.

Pe de o parte, întreaga lume și-a luat rămas bun de la Papa Francisc – un om care a știut să vorbească pe limba sufletului cu blândețe, curaj și o doză sănătoasă de umor. A fost liderul care ne-a arătat că forța nu stă în tonul ridicat, ci în tăcerea care cuprinde, nu în pumnul strâns, ci în mâna întinsă… Dar cât de greu e să duci mai departe o moștenire, oricât de minunată ar fi, dacă nu ai lângă tine oameni care să creadă în aceleași lucruri… Un papă poate schimba tonul, dar fără corul potrivit, muzica se risipește în ecou…

Și-acum, să coborâm ușor din Vatican… în Vatra Dornei. Pentru că am avut privilegiul să particip la Balul Vienez din cadrul SymphOpera Festival – un regal de artă și eleganță, într-un cazinou încărcat de frumusețe. Și a arhitecturii, și a doamnelor, domnișoarelor și domnilor eleganți, care au venit să se bucure de muzică de calitate și grația Baletului din Iași.

Dincolo de frumesețe și eleganță, ceea ce m-a copleșit – și mi-a reamintit și de Papa Francisc – a fost momentul celor trei tenori. Fiecare, o voce impecabilă. Împreună? Divin. Un amestec de vocație, disciplină și… sincron. Și mi-am dat seama încă o dată că, oricât de talentat ai fi, oricât de vizionar, dacă cei din jurul tău nu simt, nu vibrează și nu cred în același ideal, rămâi o voce singură pe o scenă mare. Papa Francisc a fost un tenor al sufletului. Dar ce lume am construi, dacă am învăța toți să cântăm în armonie? Nu-i musai să fim toți prim-solist, dar măcar să nu… falsăm, pentru că se simte.

Cu ce am plecat din Vatra Dornei? Cu bucuria că există astfel de evenimente în județul nostru la care îmi doresc să participe și mai mulți oameni. Și cu conștiința a cât de necesar este să-ți alegi bine partenerii de partitură. Sau de vals… sau de viață.

Și, dacă se poate, să păstrezi ritmul cu cei care știu să cânte și să tacă la timp, pentru că din acel punct începe adevărata simfonie.

prof. Maria Adriana Nichitean