Doza de educaţie (DDE) – Dacă tot sunt atât de mulți cei care pun sub lupă filmul „Adolescence” mă gândeam să reluăm și noi un mai vechi, dar mereu actual subiect de discuție, adolescența. E o temă delicată, dar esențial a fi abordată cât mai des de părinți și profesori: cum să înțelegem adolescenții. Sau cum să înțelegem „adolescenteza” limbajul în cuvinte și gesturi și fapte, al adolescenților.

Unii poate se întreabă de ce tot acest efort… Pentru că merită, dacă vrei să te conectezi cu adolescentul de acasă sau din clasă real, să-i înțelegi nevoile și să-i acorzi susținerea necesară într-o perioadă extrem de tumultuoasă. Și asta pentru a fi bine în viitor. Pentru el, și chiar și pentru societatea ce se clatină, crescând, acum.

Mulți dintre noi consideră adolescența ca fiind „o bombă cu ceas” sau o „explozie neanunțată” în viața copiilor. Dar realitatea e că nimeni nu sare direct din scutece în adolescență!

Întâlnirea cu adolescența e una anunțată din timp, care se apropie treptat, după o copilărie plină de etape de învățare, inclusiv preadolescența, care e cheia pentru o relație bună cu tinerii noștri. E drept că munca părinților nu e deloc simplă. Dar poate fi mai puțin complicată dacă, înainte de a ajunge la adolescență, ai reușit conexiunea.

Ceea ce îngreunează mult relația adult – adolescent e faptul că majoritatea uită că adolescenții de astăzi au un context diferit de cel în care au crescut ei. Copiii au acum acces la tehnologii, rețele sociale și informații care pot modela imaginea de sine în moduri pe care părinții nu le-au experimentat. Asta face cu atât mai important să fim prezenți în viața lor, înainte ca adolescența să ajungă la apogeu.

Cu siguranță filmul „Adolescence” poate ajuta la înțelegerea mai bună a acestei vechi și totuși atât de noi realități. Pentru că este chiar despre lipsa prezenței emoționale reale a părinților în viața copiilor și despre urmele adânci pe care le lasă această absență. Dar da, trebuie să recunoaștem că adolescența nu este o surpriză. Ea se construiește pe fundamentele copilăriei, iar dacă părinții nu sunt acolo pentru a le da „privirea” de care au nevoie, vor plăti prețul într-o relație rece, distantă, cu costuri greu de anticipat.

În concluzie, nu compara adolescența copiilor tăi cu a ta — nu mai sunt aceleași vremuri, nu mai sunt aceleași provocări. Încearcă, în schimb, să fii acolo, să înțelegi și să oferi sprijin, chiar și atunci când adolescentul tău vorbește o limbă pe care nu o înțelegi imediat.

Totul începe cu a fi prezent, a înțelege și a asculta.

prof. Maria Adriana Nichitean