Astăzi, 2 aprilie, marcăm Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, o zi în care ar trebui să ne gândim nu doar la CE este autismul, ci mai ales la CUM îl înțelegem și CUM acționăm în fața lui. Căci, în ciuda tuturor campaniilor și discursurilor, autismul este încă un subiect prea puțin înțeles, iar cei care trăiesc cu acest diagnostic sunt adesea lăsați în umbra unei societăți care nu reușește să îi accepte și să le ofere suportul necesar.

Autismul este o tulburare de dezvoltare neurologică care afectează modul în care o persoană înțelege și interacționează cu lumea din jurul ei. Și pentru că suntem toți speciali în felul nostru, de ce nu am putea învăța să înțelegem și să acceptăm unicitatea celor care trăiesc cu autism?

În România, în evidențele Direcției Generale de Asistență Socială şi Protecția Copilului erau înregistrați peste 18.000 de copii cu diagnostic de tulburare de spectru autist. Iar aceștia nu sunt doar niște statistici – sunt ființe umane, cu nevoi, cu sentimente, cu dorințe și cu o percepție asupra lumii care poate fi, uneori, extrem de diferită de a noastră.

Și, da, în ciuda progreselor făcute, sistemul educațional românesc nu este pregătit să sprijine în mod real copiii cu autism. De ce? Ei bine, sunt multe motivele, dar aș spune că cel care stă la baza tuturor este faptul că încă nu am învățat să vedem diversitatea ca pe o normalitate.

Încă ne sperie și respingem tot ce nu se încadrează în „normalitatea” familiară. Și e de înțeles până într-un punct, mai ales în cazul profesorilor, dacă e să privim și spre părinții care nu înțeleg și acceptă uneori prea târziu, la rândul lor, diversitatea…

E de înțeles nesiguranța, e de înțeles că lucurile nu se schimbă cât ai bate din palme. Ceea ce e nițel mai greu de înțeles este rigiditatea nu doar a unui sistem, ci chiar a omului de la catedră, a cărui prim impuls nu este de a înțelege și a căuta căi de a sprijini, ci de a respinge.

Este evident că nu doar astăzi, ci în fiecare zi, trebuie să fim mai atenți, să învățăm să observăm, să ascultăm și să oferim sprijin real și respect. Să nu uităm că educația, inclusiv educația pentru copiii cu autism, este responsabilitatea întregii societăți. Fiecare gest mic contează, fiecare acțiune bine gândită poate face diferența în viața acestor copii.

Așadar, ce putem face noi? Să începem prin a înțelege, a respecta și a acționa – nu doar astăzi, ci în fiecare zi.

prof. Maria Adriana Nichitean