Nu credem până nu vedem!
Senatul a aprobat legea care permite autentificarea actelor în format digital.
Astfel, cetățenii vor putea legaliza o serie de documente online, fără a mai fi necesară prezența fizică la notar.
Urmează votul final în Camera Deputaților, dar parcă noi – cei care am fost crescuți cu nelipsitul dosar cu șină și cu obligatoriul timbru fiscal – avem serioase rezerve.
Sau, cum ar spune onorabilul MARIAN VANGHELIE…
Nici pulpa nu mai este ce a fost odată!
Procurorii DIICOT au trimis în judecată 2 traficanți prinși cu cocaină ascunsă în butoaie cu pulpă de fructe congelată, provenite din Ecuador.
Cei 2 românași inventivi sunt acuzați de trafic internațional de droguri, după ce au încercat să introducă în țară, și apoi să transporte în Olanda, 70 de butoaie ce conțineau pulpă de fructe congelată în amestec cu cocaină.
Bine că nu au încercat să-și frece un shake, că i-ar fi făcut concurență lui BOB MARLEY….
Românii se descurcă bine în Serie A!
Fostul internațional CRISTIAN CHIVU este noul antrenor al clubului Parma.
Având în vedere că echipa se chinuie pe locul 18 în clasament (adică antepenultimul), noi îi dorim să evite retrogradarea.
Iar – în cazul foarte probabil în care nu va reuși – îl așteptăm cu nerăbdare să vină la Cetatea Suceava, că am auzit că se caută valori…