Aurul monoatomic nu există decât în mintea dacilor liberi…

Inginerul pedolog CĂLIN GEORGESCU emite noi judecăți de valoare!
El a afirmat, într-un interviu online, că România este o țară deosebit de bogată, deține inclusiv aur monoatomic, care nici nu există pe tabloul lui MENDELEEV.
În primul rând, MENDELEEV ne-a lăsat un tabel și nu un tablou, că doar nu era pictor.
Iar apoi, pur și simplu, în lumea asta nu există aur monoatomic.
Poate o fi vrut să zică aur monoizotopic, în sensul că aurul are un singur izotop natural stabil.
Dar chestia asta e valabilă pentru tot aurul din univers, de la daci până în zilele noastre…

Nu mai există justiție în România!

Un timișorean l-a dat în judecată pe Dumnezeu pentru că nu l-a ocrotit suficient în decursul vieții.

Adică nu a respectat contractul încheiat la momentul botezului, atunci când omul se leapădă de Satana, iar Dumnezeu trebuia să aibă grijă de el.

În plângerea penală, bănățeanul l-a chemat în instanță pe Dumnezeu cu domiciliul în ceruri, reprezentat pe pământ de Biserica Ortodoxă.

Procurorii, spre rușinea lor, nu l-au găsit pe inculpat la locul indicat, așa încât au dat soluționare de neîncepere a urmăririi penale.

Vedeți? De asta se duce România de râpă, după cum avertiza un mare deontolog, actual bucătar….

În Moldova avem alte probleme!

Un bărbat din județul Neamț s-a ales cu dosar penal, după ce a folosit un revolver provenit din al doilea război mondial.

El a umblat cu arma despre care spune că a moștenit-o de la bunicul său, iar din neatenție s-a împușcat în picior.

Bine că nu și-a atins un organ vital și, mai ales, bine că bunicul lui nu i-a lăsat moștenire un tun…

Ascultă episodul
Pauză
Sorry, no results.
Please try another keyword

    Distribuie

    Din aceeși categorie

    Toți contracandidații în aceeași oală…

    Pop’N’Move Fest 2025: 40.000 de km într-o singură zi. Robert Dalas, pedalas.ro

    Profesori neoficiali combătuți prin educație

    Multivitamine pentru suflet

    Emisiuni sugerate

    FAKE NEWS - pamflet