Doza de educaţie (DDE) – Întrebam de curând pe cineva cum o mai duce. Mi-a spus că bine. Singura problemă este relația antagonică pe care o are cu cântarul. Am zâmbit. Pentru că și mie mi se întâmplă să afirm asta, deși știu că de fapt nu e o problemă reală. Pentru că rezolvarea unei probleme pornește de cele mai multe ori de la cauză și nu de la efect. Iar ceea ce afișează ecranul cântarului, e doar efectul.

Problemă afirmată fiind, cea cu cântarul, sigur v-ați gândit că e vorba despre o persoană de gen feminin. Și nu v-ați înșelat. Deși sunt și mulți bărbați care au aceleași apăsări, dar le afirmă mai rar.

Mă gândeam însă, pornind de la cântar, că s-ar putea naște o temă de discutat. Însă nu legată de aspectul mai rotofei al unora, ci de… cântărire.

Căci, în privința cântăririi, problema e general valabilă și detectabilă cu ochiul liber, indiferent de gen sau de lucruri afirmate. Și vine de la faptul că noi, oamenii cântărim cam tot. Punem în balanță. Comparăm. Relații, oameni, existențe. Suntem mai buni, mai frumoși, mai deștepți în comparație cu altcineva. Relațiile noastre sunt mai mult sau mai puțin stabile sau funcționale decât ale altora… Primul impuls este de a ne balansa cu alții. E mai simplu și confortabil să privești în afară decât înăuntru.

Să vă explic și de ce! Când privești spre ceilalți, n-ai nevoie de nimic. Eventual, în cazul unora este nevoie de ochelari, deși asta nu ajută să-i vezi pe ceilalți mai drept, comparativ cu propria persoană. Când dai să privești spre tine însă… Lucrurile se complică. Pentru că ai nevoie de o oglindă. Sau mai multe…
Una pe care o îndrepți tu spre tine însuți și încă vreo câteva, ale celorlalți, în care tragi cu ochiul să vezi dacă e aceeași reflecție.

Să spunem că am depășit și incovenientul cu oglinzile și avem în ce ne reflecta. Demers anevoios, comparativ cu cel în care priveam doar spre ceilalți. Și deși ne-am dori ca după atâta efort să vină răsplata, unii se regăsesc mai puțin tineri, mai puțin frumoși, mai puțin avuți decât erau cândva. Căci în intimitate ne permitem mai multă sinceritate… unii. Revenind… Problema e cu cântăritul. Cu balanța, cu comparațiile… Veșnică.
Greu să privim doar înainte, pornind de la azi spre mâine, de la noi spre noi. Greu, dar uneori cu sorți de izbândă.

prof. Maria Adriana Nichitean