Doza de educaţie (DDE) – Trebuie să recunosc că tentația asta, cu ChatGPT este destul de mare… În cazul celor mai tineri în căutarea de informații ce le lipsesc, în cazul celor mai cu etate pentru a salva din timpul pe care nu-l pot așeza pe coordonate mai puțin repede trecătoare.

M-a tentat și pe mine să folosesc inteligența artificială în pregătirea unui material. Și e clar că AI-ul nu stă prea mult pe gânduri și-ți oferă cât ai bate din palme informațiile solicitate. Dar mi s-a părut că dincolo de colecția aproape reușită de informații, s-a poticnit rău de tot la a crea ceva original.
Într-o discuție cu aripa tânără a familiei pe acest subiect, fiu-miu mi-a spus că „vinovată” de ce a scris AI sunt tot eu. Pentru că nu e important doar ceea ce-i ceri, ci și cum îi ceri. Că dacă vrei cu adevărat să te ajute, ar trebui să-i oferi toate informațiile despre contextul pentru care scrii, despre felul în care vrei să abordezi subiectul, despre cât vrei să fie de lung materialul… până și procentul în care vrei să stârnești o anume emoție prin el…

Mi-am dat seama că încă nu sunt dispusă să țin pasul cu artificialul, chiar dacă e vorba de inteligență. Pentru că-mi vine mai simplu să scriu de una singură, pornind de la informațiile culese, decât să-i ofer repere care niciodată nu vor fi suficiente pentru a crea după mintea și sufletul meu.

Și, dacă la început m-a neliniștit viteza cu care AI-ul așternea rânduri pornind de la un subiect dat, mi-a trecut repede, citind conținutul. Și mi-am dat seama de ce îmi sunau atât de uniform și plat materiale și postări citite în online… pentru că aveau același autor… Deci încă șed frumos, și gândesc de una singură, și așez pe hârtie gânduri, și-mi alerg mintea antrenând-o, chiar dacă nu zboară repede ca vântul.

De ce am adus vorba despre asta? Pentru că mulți au senzația că apelând la AI vor crește în ochii celorlalți, dovedind brusc erudiție și limbaj elevat… Ceea ce poate fi adevărat, pentru o parte dintre ei, cel puțin pentru încă o vreme… Doar că în ochii celor care nu sunt prieteni cu artificialul, demersul lor va fi unul nu doar inutil, ci unul care va scădea și mai mult încrederea în potențailul lor de a face lucrurile mai bine în viitor.

Așa că n-ar fi rău, ca măcar până nu ne uniformizăm cu toții, să ne mai folosim nițel propria inteligență, natural, chiar dacă… „obosibilă”.

prof. Maria Adriana Nichitean