E luni, mai este puțin până la vacanță și gândul zboară spre Crăciun, spre cele ce sunt necesar a fi făcute pentru a avea sărbători cât mai frumoase. Probabil că unii au început deja goana după cadourile pe care le vor oferi, cu mijlocirea Moșului.
E drept că o parte dintre ele au fost deja oferite, săptămâna trecută, mai ales în curtea școlii. Și nu doar la noi, așa cum ar putea crede unii. Pentru că știm prea bine că în școlile românești în preajma Crăciunului și a altor sărbători cu semnificații diferite, e timp pentru recunoștință. A elevilor și părinților pentru dascăli. Ideal și în sens invers…
De fapt, se pare că așa este cam peste tot, dacă este să ținem seama de postarea mai veche de pe un site de socializare a unei mame, al cărei copil învață într-o școală din Dublin. E vorba de o scrisoare, primită din partea conducerii școlii, în care, printre alte informații legate de perioada vacanței și probleme legate de reluarea cursurilor se strecoară o mențiune: „Ca de obicei, le cerem părinţilor să nu trimită profesorilor cadouri de Crăciun, ci, în loc de asta, să facă acasă o felicitare pentru profesor. Aceasta este o perioadă a anului foarte costisitoare pentru familii, iar personalul consideră că nu este nevoie să se adauge şi mai multă presiune financiară prin cumpărarea mai multor cadouri.” Deci trag concluzia că dacă directorul școlii și-a făcut un obicei din a solicita acest lucru părinților, se întâmplă și acolo astfel de gesturi. Iar irlandezii chiar nu pot fi incluși în rândul celor ce au obiceiuri… balcanice.
E drept că, în școlile noastre, în perioada Crăciunului, profesorii au așteptări. Dar cred că ele există și datorită faptului că acest obicei a fost transmis. Din moși strămoși… ca și colindele. Părinții au învățat de la părinți că așa se face. Pentru că își doresc binele copilului și cred că astfel pot să contribuie și mai mult în ceea ce privește școala. Pe de altă parte nici profesorii nu descurajează inițiative de acest fel. Din același motiv. Căci nu vor să se desprindă de tradiții. Problemă de mentalitate. Și nu doar balcanică, așa cum spuneam. De ambele părți. În această problemă sunt de acord cu opinia unui bun prieten: responsabilitatea e mai mare în dreptul profesorului. Pentru că el e cel ce contribuie în mare parte, prin educația pe care o face, la perpetuarea mentalităților. Și dacă profesorii ar face pași în această direcție, n-ar mai resimți aceste momente ca pe un troc.
Dar, în preajma Crăciunului fiind, nu vreau să culpabilizez pe nimeni în această problemă. Căci vrând – nevrând Crăciunul este despre a dărui. Cum spuneam și zilele trecute. A dărui ce crezi că aduce bucurie. Cui? Celor ce-ți sunt aproape. Acasă, la școală sau oriunde. Să dăruiești material sau de ce nu, mai mult spiritual.
Eu astăzi vă dăruiesc cu drag doar doza. De educație. Pe care sper să o consumați cu zâmbetul pe buze. Iar până la Crăciunul viitor poate mai reușim să schimbăm ceva. În minte și suflet!
prof. Maria Adriana Nichitean
