Doza de educaţie (DDE) – Săptămâna trecută a adunat pentru cei mulți elevi de a douăsprezecea momente de retrospectivă a celor petrecute în anii de liceu. Cu bune și rele. Iar cursul festiv a fost și anul acesta oportunitatea de a-i lăsa pe șefii de promoție să iasă la rampă în numele colegilor absolvenți.

De cele mai multe ori, când tragi linie la finalul unui proces, ți le amintești mai degrabă pe cele plăcute decât pe cele neplăcute. Iar discursurile elevilor sunt de mulțumire pentru profesori, pentru părinți, pentru colegi.

Anul acesta, însă, cel puțin un discurs a fost… altfel. Șefa de promoție a unui liceu din Ineu a ales să mulțumească doar profesorilor care au intrat în sălile de clasă cu mințile doldora de cunoștințe și sufletele larg deschise pentru cei din bănci. Atât. Celor care au învățat-o să se conformeze, să se ascundă în spatele unor standarde absurde, să mintă… toate pentru note, nu le-a mulțumit.

Un discurs simplu, fără dantelării obositoare. Scurt și onest. Despre așteptările și dezamăgirile adolescenților. De la școală. I-am dat dreptate. Pentru că am avut și eu senzația în prea multe rânduri că profesorii de liceu uită că cei din bănci au și suflete, nu doar minți, mai mult sau mai puțin strălucite.

Recunosc că, oricât am încercat să-i înțeleg pe profesorii care se plâng de liceenii dezinteresați și lipsiți de respect, nu am reușit. Poate și din cauza faptului că e greu să înțelegi ceea ce nu trăiești. Iar mie nu mi s-a întâmplat să mă lovesc de dezinteres și lipsă de respect din partea copiilor sau adolescenților. Cel puțin nu până acum.

E drept că nu mi-a fost greu să le arăt mai întâi eu respectul și să caut să îmbrac cunoștințele mai puțin interesante în ceva ce să stârnească curiozitate. Și poate nu mi-a fost atât de greu pentru că aproape în fiecare copil din bănci l-am văzut pe al meu. Care sigur și-ar fi dorit să fie tratat cu respect și stârnit în curiozitate de profesori.

Nu-i simplu să fii profesor în ziua de astăzi… dar nici elev nu-i chiar atât de simplu să fii…

Rămân cu o idee interesantă din discursul șefei de promoție… școala a învățat-o că performanțele sunt atribuite profesorilor și instituțiilor, iar eșecurile le aparțin elevilor… Simplu, destul de dureros și în aparență, sper doar în aparență…definitiv.

Până la momentul la care noi, adulții vom înțelege că cei din bănci ne oglindesc, nu doar în cele bune, ci și în cele mai puțin bune…

prof. Maria Adriana Nichitean