În Parcul Naţional Călimani – zona Gura Haitii, a fost desfăşurată, joi, o acţiune preventivă pe linia respectării regimului ariilor protejate şi a legislaţiei privind protecţia fondului cinegetic, la care au participat efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava şi Inspectoratului Teritorial pentru Regim Silvic şi Vânătoare Suceava.
Activitatea a avut ca scop şi asigurarea condiţiilor optime pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a maratonului „Via Maria Theresia”, organizat în zona Vatra Dornei – Piatra Fântânele, sâmbătă, 8 august.
În cadrul acţiunii s-au constatat nereguli la stânele din zona Călimani – Izvor, privind numărul mare de câini de pază şi nesupravegherea acestora, existând riscul de a fi pusă în pericol siguranţa turiştilor care se deplasează pe traseele montane.
În acest sens, au fost aplicate un număr de 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.250 de lei.