full screen background image

Agenţia pentru Protecţia Mediului îşi va desfăşura activitatea în acelaşi imobil

apm suceava     Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava nu va fi evacuată şi va continua să îşi desfăşoare activitatea în imobilul pe care îl ocupă în prezent.

Primarul reşedinţei de judeţ, Ion Lungu, a declarat că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a dat răspunsul la demersurile pe care executivul le-a făcut, la solicitarea deliberativului, în vederea eliberării clădirii APM şi înfiinţării în acest imobil a unei grădiniţe pentru copiii din cartierul sucevean Obcini.

Lungu: “Am primit un răspuns în care se spune că acel spaţiu este în patrimoniul Ministerului Mediului, în el îşi desfăşoară activitatea Agenţia pentru Protecţia Mediului, cu aparatură specială care nu poate fi mutată de acolo.”

La sfârşitul anului trecut, printr-o hotărâre la originea căreia s-au aflat aleşii PNL, Consiliu Local Suceava îl împuternicea pe primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, să facă demersurile necesare pentru înfiinţarea unei grădiniţe cu program prelungit, în cartierul Obcini, în clădirea în care îşi desfăşară activitatea Agenţia pentru Protecţia Mediului.

În acest sens, consilierul Lucian Harșovschi, ex-PDL, ajuns acum viceprimar, a cerut mutarea aparaturii şi lucrătorilor APM în spaţiile Centrului Militar Judeţean.

La acea dată, conducerea APM a luat atitudine faţă de intenţia consilierilor locali ai noului PNL de a “confisca” imobilul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea de circa 20 de ani.

comments

comments