VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

18 școli redeschise în judeţul Neamţ

În urma îmbunătățirii condițiilor meteorologice, Inspectoratul Școlar Județean Neamț anunță că 18 școli din cele 20 închise pe data de 9 ianuarie 2024, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, vor putea relua cursurile începând cu data de 10 ianuarie 2024.

Autoritățile locale au intervenit pentru accesibilizarea drumurilor, facilitând astfel reluarea activităților școlare în condiții sigure.

Situații speciale au fost identificate la două unități de învățământ: la Școala Gimnazială Nr. 1, Comuna Făurei, cursurile pot fi reluate cu rezerva Structurii Climești, pentru care autoritățile locale depun eforturi pentru a asigura accesibilitatea drumurilor, iar la Școala Gimnazială Comuna Bârgăoani se fac eforturi suplimentare pentru accesibilizarea căilor de acces către unitatea de învățământ.

Cursurile rămân suspendate până când condițiile de siguranță vor fi asigurate.

Inspectoratul Școlar Județean Neamț asigură că toate microbuzele școlare au ITP valabil și că toate unitățile de învățământ sunt pregătite cu surse de încălzire funcționale și combustibili suficienți, indiferent de evoluția condițiilor meteorologice în perioada următoare.

De asemenea, se monitorizează atent situația elevilor navetiști din zonele afectate, care parcurg distanțe semnificative de la domiciliu la unitățile de învățământ la care sunt înscriși.

 

Citeşte şi: https://vivafm.ro/2024/01/09/unitati-de-invatamant-inchise-in-judetul-neamt/

Distribuie

Din aceeși categorie

Concertul „Cântec șoptit”, la Casa de Cultură Piatra Neamț

Târg de adopții pentru câini, la Shopping City Suceava

AUDIO – Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a fost suspendat pe o perioadă de 6 luni din calitatea de membru PSD

AUDIO – Primarul Sucevei nu are emoții în legătură cu campania de strângere de semnături pentru demiterea lui și a Consiliului Local

Știri sugerate