VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Manifestări organizate de Ziua Națională a României

Ziua Națională a României va fi sărbătorită la Botoșani printr-un eveniment organizat în Piața 1 Decembrie 1918, din centrul istoric al municipiului.

Ceremoniile oficiale vor debuta la ora 11.00, cu primirea oficialităților și a comandantului garnizoanei, urmată de intonarea Imnului Național al României și serviciul religios.

Ulterior, oficialitățile județene și locale, printre care prefectul județului, președintele Consiliului Județean, primarul municipiului și comandantul Garnizoanei Botoșani, vor susține alocuțiuni dedicate Zilei Naționale.

Manifestările vor continua cu depuneri de coroane și jerbe de flori în memoria eroilor, evenimentul încheindu-se cu defilarea detașamentului de onoare și a detașamentului cu tehnică de intervenție, marcând astfel cu respect și solemnitate această zi importantă pentru toți românii.

După ceremonialul religios și militar organizat pentru eroii neamului, municipalitatea va oferi 1.000 de porții de fasole cu cârnați, ceai și suc, în Centrul Istoric, începând cu ora 12:00.

Ca în fiecare an, produsele vor fi pregătite la Cantina de ajutor social din cadrul Direcției de Asistență Socială (DAS).
Porțiile oferite botoșănenilor vor fi asigurate din sponsorizări. Municipalitatea asigură bucatele tradiționale, de Ziua Națională a României, începând cu anul 2005.

În seara de 1 decembrie, clădirea Primăriei Municipiului Botoșani va fi iluminată în culorile drapelului național.

Distribuie

Din aceeși categorie

Olimpiada Internațională de Astronomie şi Astrofizică pentru Juniori, la Piatra Neamţ

Pași importanți spre realizarea noului Spital Județean de Urgență Piatra Neamț

Festivalul Folcloric „Maria Schipor”, la Frătăuţii Noi

28 DE LICEENI AU PARTICIPAT LA TABĂRA DE VARĂ „LEGAL ACADEMY” ORGANIZATĂ DE INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN BOTOȘANI ȘI ASOCIAȚIA VEDEM JUST

Știri sugerate