Având în vedere apropierea vacanţei pentru elevi, poliţiştii au demarat, în ultimele două săptămâni, mai multe activităţi preventive, în vederea responsabilizării tinerilor şi părinţilor, pentru a petrece vacanţa de vară fără evenimente negative.
În acest sens, săptămâna 14 – 19 iunie a fost rezervată desfăşurării de activităţi pe linia prevenirii evenimentelor rutiere.
În cadrul acţiunilor, vor fi desfăşurate întâlniri cu elevii, dar vor fi organizate şi acţiuni în trafic, urmărindu-se identificarea şoferilor care încalcă legislaţia rutieră, fiind vizate principalele cauze generatoare de accidente – respectiv viteza excesivă şi depăşirile neregulamentare.
Astfel, în zilele de 13, 14 si 15 iunie, între orele 07.00-13.00 și 15.00-20.00, în scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic şi depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule pe drumurile publice fără a respecta regimul legal de viteză, precum şi a celor care încalcă legislaţia rutieră în vigoare, Serviciul Rutier şi birourile/formaţiunile de profil din teritoriu au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia combaterii excesului de viteză şi a depăşirilor neregulamentare.
În cadrul acţiunii, au fost constatate 12 infracţiuni (4 pentru conducere cu îmbibaţie alcoolică peste limita legală, 2 pentru conducere auto neînmatriculat, 1 pentru conducere auto fără permis, 1 pentru conducere auto cu numere false şi 4 pentru alte infracţiuni la regimul rutier).
Au fost reţinute, pentru diverse abateri, 23 de permise de conducere.
Cele mai multe permise (11) au fost reţinute pentru depăşirea regimului legal de viteză, iar alte 9 au fost reţinute pentru depăşiri neregulamentare.
3 permise au fost reţinute pentru alte abateri la regimul rutier.
Au fost reţinute şi 5 certificate de înmatriculare.
În cadrul acţiunii, au fost aplicate 538 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 145.967,5 lei.
Dintre acestea, 371 au fost aplicate pentru depăşirea regimului regulamentar de viteză.
Un tânăr, de 25 ani, din municipiul Rădăuţi, a condus autoturismul, pe DN 17, în localitatea Şcheia, fiind înregistrat cu aparatul radar cu viteza de 101 km/h. A fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării.