Conducerea companiei “Schweighofer” din Dornești, unde Ministerul Mediului a declanşat un control, susţine că fabricile prelucrează doar lemn care este însoţit de documente de provenienţă legală.
“Aşteptăm rezultate care să combată acuzaţiile nedrepte făcute la adresa noastră de o serie de ONG-uri”, a precizat proprietarul companiei, Gerald Schweighofer, adăugând că “suntem în prim-planul prevenirii tăierilor ilegale și sprijinim lupta împotriva distrugerii pădurilor”.
În aceste zile, se desfășoară în județ un amplu control, care vizează legalitatea achizițiilor de masă lemnoasă de firma austriacă, la care participă inspectori de mediu, silvicultori și polițiști.
Prezentă la Suceava la sfârșitul săptămânii trecute, ministrul mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că “nu va exista clemență pentru cei care încalcă legea” și că “vor fi luate toate măsurile pentru ca siguranța cetățeanului și interesul național să fie apărate”.
În weekend au avut loc la Suceava și în țară marșuri de protest la adresa defrișărilor abuzive, iar președintele Klaus Iohannis a anunțat că acest aspect va fi discutat în următoarea ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.