full screen background image

Pompierii instituie reguli pentru prevenirea incendiilor de Paște

slujba paste     Inspectoratul pentru Situații de Urgență a prezentat mai multe norme pentru diminuarea cazurilor de incendii în perioada Paștelui.

Accesul credincioşilor în incinta lăcaşelor de cult trebuie permis numai în limita capacităţii, pentru evitarea supraaglomerării recomandându-se organizarea slujbelor în exterior.

Pe timpul acestora, ușile bisericilor trebuie blocate în pozitia deschis, iar aprinderea și asezarea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate, la distanță de diverse elemente combustibile.

După terminarea slujbelor religioase, se va asigura scoaterea de sub tensiune a aparatelor electrice şi a instalaţiilor de iluminat.

De asemenea, ieșirile din biserici și mănăstiri trebuie marcate vizibil, în timp ce parcarea autovehiculelor se va face astfel încât să nu blocheze căile de acces pentru autospecialele de intervenţie ale pompierilor.

Nu în ultimul rind, toate lăcașele de cult sunt obligate să dețină mijloace de primă intervenţie la incendii în stare de funcţionare, iar personalul să fie instruit corespunzător, după cum a precizat șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, general de brigadă Ion Burlui.

Pompierii mai atrag atenția că, în cazul producerii unui incendiu, se va acționa mai întâi pentru evacuarea persoanelor, după care, până la sosirea pompierilor, se va încerca scoaterea obiectelor de cult și intervenția cu mijloacele din dotare.

comments

comments