VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Tineri absolvenți angajați la IJP Botoșani

Începând cu luna iulie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani și-a mărit echipa cu  șapte absolvenți ai Academiei de Poliție ”A.I. Cuza”, din București.

Tinerii ofițeri au fost repartizați în ordinea mediilor de absolvire pe locurile vacante existente la nivelul unității, respectiv la Poliția Orașului Ștefănești, Poliția Municipiului Dorohoi, Poliția Municipiului Botoșani, Serviciul Rutier, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Biroul Juridic.

Cinci dintre ofițeri au urmat cursurile universitare de licență ale Academiei de Poliție ”A.I. Cuza”, iar doi dintre aceștia au urmat programul de studii universitare de master profesional pentru formarea ofițerilor de poliție, la aceeași instituție de învățământ.

Pentru o perioadă, ofițerii de poliție debutanți se vor afla sub îndrumarea unui tutore, pentru a se familiariza cu specificul activității pe care urmează să o desfășoare.

Distribuie

Din aceeși categorie

Lansare volum de poezii – debut: OAMENI. ANOTIMPURI. STĂRI. Mozaic de lumini și umbre”

AUDIO – Criza globală pune presiune pe construcții: firmele din România, între investiții și riscuri

Ieșenii, invitați la festivalul „Holi” din Parcul Expoziției: patru ore de culoare și voie bună

AUDIO – Bugetul Iașului, sub presiune: reduceri de posturi și salarii în administrație

Știri sugerate