VIVA DEEP MUSIC
VIVA DEEP MUSIC
Sorry, no results.
Please try another keyword

Tabără ARC, în Centrul de Agrement Codrii de Aramă – Agafton

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a demarat programul de tabere ARC, la care sunt aşteptaţi aproximativ 6.500 de copii şi tineri din diaspora şi comunităţile istorice, alături de însoţitori, profesori şi voluntari din România şi străinătate.

Taberele se vor desfăşura simultan, în serii consecutive de câte 7 zile, în perioada iulie – septembrie, în 7 locaţii, printre care și Centrul de Agrement Codrii de Aramă – Agafton.

Timp de o săptămână, copiii şi tinerii din afara graniţelor ţării vor participa la activităţi culturale, educative şi sportive organizate în cadrul taberelor, iar alături de voluntari vor avea posibilitatea să descopere o parte a României şi să îşi îmbunătăţească abilităţile de comunicare în limba română.

Cea de-a XV-a ediţie a programului de tabere ARC este organizată în colaborare cu Ministerul Familiei şi cu sprijinul Direcţiilor Judeţene de Tineret şi Sport şi al Patriarhiei Române.

Programul este dedicat promovării în rândul tinerilor români din afara graniţelor a conştiinţei naţionale româneşti şi dezvoltării unei relaţii apropiate cu statul român.

Distribuie

Din aceeși categorie

„Tosca” la Opera Națională Română Iași, moment aniversar

Rămășițele domnitorului Grigore Alexandru Ghica vor fi readuse în țară, la Palat

AUDIO: Halloween Party în inima Iașiului, la Palas Campus

În ultimii trei ani, urșii au atacat de 187 de ori oameni sau animale domestice în județ

Știri sugerate