Dezastrele naturale, precum seceta, inundațiile, cutremurele și furtunile, produc pierderi de până la 300 de miliarde de dolari în fiecare an. Informaţiile apar într-un raport al ONU publicat miercuri la Geneva.
“Pierderile economice provocate de catastrofe ajung acum în medie la 250-300 de miliarde de dolari în fiecare an”, se indică în raportul pregătit de Biroul ONU pentru Reducerea Riscului Dezastrelor.
Documentul arată că acest risc ar putea fi redus dacă lumea ar investi 6 miliarde de dolari anual în strategiile de gestionare a riscurilor de dezastre.
“Raportul este un semnal de alarmă adresat țărilor, pentru a-și spori angajamentul de a investi în soluții inteligente în vederea consolidării capacității de adaptare la dezastre”, a declarat Margareta Wahlstrom, reprezentantul special al ONU pentru reducerea riscului de dezastre, potrivit un.org.
Cea de-a treia conferință mondială a ONU privind reducerea riscului de dezastre va avea loc la Sendai, în Japonia, în perioada 14-18 martie.