Explozie la Dedeman! A fost activat Planul Roșu de intervenție

Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului și limitarea daunelor. Focul a fost stins, pericolul a fost înlăturat, și la acest moment se știe că nu ar fi persoane decedate. Căutările continuă în interiorul magazinului

În interior, la momentul exploziei, erau 120 de oameni, toți au fost evacuati, sau s-au autoevacuat.

Au fost înregistrate 13 victime, 12 salvate de echipajele de pompieri , iar una s-a prezentat singură în UPU SMURD. Dintre acestea, 10 bărbați și trei femei, cu vârste cuprinse între 32 și 63. Un bărbat a fost intubat, ventilat mecanic și preluat de elicopterul SMURD ptr a fi transportat la un spital de arși din țară. Celelalte victime prezintă arsuri da gradele 1, 2 si 3, sau traumatisme.

Deflagratia a provocat daune serioase structurii magazinului, dar și masinilor din parcarea acestuia,

La fața locului au ajuns prefectul Sorin Cornilă, dar si reprezentanți ai institutiilor de control care au demarat anchetele specifice.

Pentru transportul victimelor au fost mobilizate 2 elicoptere- unul de la Iași și unul de la Galați, iar în așteptare mai sunt, alte două elicoptere, unul de la Buzău, iar  Elicopterul SMURD BlackHawk este pregătit să  decoleze de la București .

Distribuie

Din aceeși categorie

Ziua Europei va fi sărbătorită în Piața Unirii din Iași

Tramvaiul Teatrului, dedicat aniversării celor 75 de ani de activitate ai Teatrului Luceafărul

Marșul Pro- Europa în atenția jandarmilor

17 Mai- Noaptea Muzeelor

Știri sugerate