Elevii Colegiului Naţional “Nicu Gane” Fălticeni au obţinut, anul trecut, peste 100 de premii la diverse concursuri judeţene şi naţionale.
Invitată în emisiunea “Faţă în faţă”, realizată, marţi, la Radio Viva FM Fălticeni, directorul unităţii de învăţământ, Mihaela Bărbăcuţ, a prezentat câteva dintre realizările colegiului din anul 2014
Bărbăcuţ: “În anul 2014, elevii noştri au reuşit un procent de promovabilitate foarte bun la bacalaureat, au obţinut peste 100 de premii la concursuri de toate tipurile, judeţene şi naţionale, performanţe în domeniul sportiv. Deasemenea, foarte multe realizări din punctul de vedere al îmbunătăţirii spaţiilor şcolare, rezultate pe toate dimensiunile. Şi pe linie administrativă şi pe linie de performanţă. Sunt realizări şi la nivelul colectivului de profesori, parcurse grade didactice, parcurse stagii de formare, schimburi de experienţe, participări la proiecte, parteneriate. Mi-ar trebui câteva emisiuni doar ca să prezint realizările noastre…”
În ultimii trei ani, investiţiile în unităţile şcolare din Fălticeni au fost fără precedent, a declarat Colegiului Naţional “Nicu Gane”, Mihaela Bărbăcuţ.
Prof. Bărbăcuţ, care face parte şi din Consiliul Local Fălticeni, şi-a susţinut declaraţiile prin câteva exemple.
Bărbăcuţ: “În ultimii trei ani, au fost investiţii fără precedent în unităţile de învăţământ fălticenene. Şi o să spun doar realizările ultimului an. Vorbim de un teren gazonat, este realizarea ultimului an. De noua sală mare de sport, care, de asemenea, este o realizare a noului an şcolar, o renovare masivă. Vorbim de laboratoare de informatică, de clădirea D a colegiului, în care se află acestea, care a suportat reabilitări masive. Trebuie să recunosc că avem un sprijin real din partea Consilului Local şi a primarului, prof, Cătălin Coman, în ceea ce priveşte investiţiile în şcoli.”
Directorul Colegiului Naţional “Nicu Gane” Fălticeni a precizat cu nu doar instituţia de învăţământ pe care o conduce a beneficiat de investiţii, în ultima perioadă.
Bărbăcuţ: “Toate şcolile din oraş au avut de câştigat, datorită unei schimbări de viziune în cea ce priveşte suportul acesta administrativ al actului educaţional. Şi pentru anul acesta, se întrevăd lucrări de reabilitare şi de îmbunătăţiri a spaţiilor şcolare la fel de serioase. Eu cred că educaţie de calitate nu se poate face altfel, oricât ne-am dori.”
Săptămâna viitoare, Colegiul Naţional “Nicu Gane” din Fălticeni va fi în sărbătoare, festivităţile culminând în ziua de vineri, 13 februarie.
Bărbăcuţ: “Va fi o săptămână de activităţi festive, dar ele culminează în ziua de vineri, 13 februarie. Am pus totul sub semnul artei şi al promotorilor acesteia care au marcat istoria instituţiei. M-am jucat puţin cu “Ars longa, vita brevis” şi i-am dat denumirea “Ars longa, educatios empiterna”, cumva şi în legătură cu titlul de anul trecut, care era “Educaţie şi cultură”. Iată, acum, “Arta e lungă şi educaţia e eternă”. Vor fi momente muzicale, expoziţii, întâlniri ale elevilor cu artiştii, în prima parte a zilei. Apoi, va avea loc evenimentul central, un recital cu tenorul Radu Casian, “Miracolul muzicii”, un fost elev al nostru care activează la Iaşi. De asemenea, vor expune trei mari artişti, foşti elevi ai colegiului – Gabriel Baban, Anton Costân şi Ioan Şoldănescu. E o idee mai veche de a mea să facem din sălile colegiului un fel de muzeu. Am considerat că holul de marmură este un spaţiu care se pretează foarte bine evenimentelor festive, are şi o acustică specială. În trei zone delimitate ale acestui spaţiu, vom avea trei expoziţii în una, reunite sub titlul “Triadă Ganescă”, tocmai în ideea de unitate în diversitate. Mergem apoi pe un solilocviu despre artele vizuale, cu profesorul Ioan Benţa, fostul nostru coleg, sub titlul “Vreme trece, vreme vine”. În aula colegiului, vom avea un stand de mobilier, decoraţiuni şi obiecte de artă. Avem un parteneriat cu muzeele fălticenene şi am reuşit să aducem, din nou, acasă, câteva dintre lucrările pictorilor mai vechi – Ştefan Şoldănescu, Teodor Tatos, Aurel Băeşu. Acolo, va fi şi o colecţie de obiecte din colecţia personală a profesorului Nelu Mihăilă, colecţie de obiecte şi picturi care au aparţinut lui Radu Orac, lutier, pictor şi instrumentist, care a fost şi el elev al colegiului nostru.”
Mihaela Bărbăcuţ este profesor de limba şi literatura română la Colegiul Naţional “Nicu Gane”, acolo unde a fost şi elevă.