Miercuri, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă din an. Înnorările se vor extinde treptat în toată ţara, iar precipitaţiile vor fi mai frecvente în jumătatea de vest. În zona montană, iar noaptea şi în Maramureş vor fi mai ales ninsori, iar în Crişana, Banat, Oltenia şi local în Transilvania şi nordul Moldovei se vor semnala precipitaţii mixte. În restul teritoriului doar pe arii restrânse vor fi ploi slabe.
Cu totul izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad în depresiuni şi 11 grade în sud-est, iar cele minime se vor situa, în general, între -5 şi 5 grade. Dimineaţa şi noaptea izolat se va semnala ceaţă.
Joi, vremea se va încălzi semnificativ faţă de ziua anterioară, devenind caldă pentru această dată calendaristică, chiar deosebit de caldă în jumătatea sudică a teritoriului. Ziua, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în vest, centru şi nord, unde pe arii restrânse, temporar, se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie, exceptând nordul Carpaţilor Orientali şi al Moldovei, unde vor fi mai ales ninsori. Spre seară şi noaptea, înnorările se vor accentua la nivelul întregii ţări şi local vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, ninsori la munte si în nordul Moldovei şi predominant ploi în rest. Vântul se va intensifica treptat, din a doua parte a intervalului în majoritatea regiunilor, cele mai mari viteze la rafală urmând a se înregistra pe crestele montane şi în sud. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 grade în nordul Moldovei şi 12 grade în sud-est, iar cele minime se vor încadra între -4 şi 7 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -6 grade.