Municipiul Fălticeni va avea în curând un spital modern, a declarat, pentru Radio VIVA FM, primarul localităţii, Cătălin Coman.
Edilul şef a spus că termenul de finalizarea a lucrării este 2015, iar în acest moment, construcţia este realizată în proporţie de 90%.
Coman: “Trebuie să spun că premierul Victor Ponta este cel care a dat 280 de miliarde de lei vechi pentru spital, din 2012 până în prezent. Nu promisiuni, ci bani reali. Termenul de finalizare este anul viitor şi speră, să fie respectat. În acest moment, construcţia este realizată în proporţie de 90%. Ne propunem să lucrăm şi în sezonul rece, la tot ceea ce înseamnă instalaţii de încălzire şi instalaţii electrice, plus interioarele”.
Cătălin Coman a mai precizat că s-au semnat deja 5 acorduri cadru, prin care spitalul ar putea primi aparatură pentru corpurile deja finalizate.
Coman: “Încercăm, prin proiectele noastre, împreună cu managerul spitalului, să aducem şi medici. Deja avem trei medici tineri, pe pediatrie, cardiologie şi ATI, care vor veni în cel mai scurt timp. În plus, în foarte scurt timp, Fălticenii vor beneficia şi de un centru de primiri urgenţe.”
Leave a Reply