full screen background image

Reducerea CAS, la mâna deputaţilor

camera deputatilor     Legea prin care CAS va fi redus cu cinci puncte procentuale urmează să ajungă în dezbaterea deputaţilor, după ce în urmă cu o săptămână a fost aprobată de senatori. Legea a fost întoarsă în Parlament de preşedintele Traian Băsescu, pe motiv că provoacă o gaură prea mare în buget.

Reducerea CAS cu 5 puncte procentuale a fost una dintre promisiunile fostului  guvern USL. Cei din Uniunea Social Liberală au încercat să întroducă măsura de la începutul anului 2014, însă Fondul Monetar Internaţional s-a opus atunci. Pe vremea aceea, liberalii au fost foarte supăraţi de amânare şi au promis că legea se va aplica de la 1 iulie.

Între timp, liberalii au ieşit de la guvernare, iar cabinetul Ponta a anunţat că va scădea CAS de la 1 octombrie. Proiectul de lege a fost adoptat în camera decizională, Camera Deputaţilor pe 2 iulie, aşa că a mers la promulgare la preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului a ţinut-o 20 de zile, cât îi permite legea, i-a chemat la consultări pe ministrul de finanţe şi pe primul ministru, dar apoi a întors proiectul în Parlament. Preşedintele a declarat că nu e convins că măsura poate fi sustenabilă şi că ar aduce o gaură în buget de 11 miliarde de lei.

Potrivit Guvernului, după aplicarea reducerii CAS, ar rămâne mai mulţi bani pentru investiţii. de exemplu, dacă pentru un salariu mediu brut de 2400 de lei, un angajator plăteşte 500 de lei, după reducerea CAS ar plăti doar 380. Asta înseamnă că i-ar rămâne 120 de lei să-i investească. Scăderea CAS a trecut de Senat şi urmează să fie votată şi de deputaţi în sesiunea ordinară.

comments

comments




Leave a Reply

avatar