full screen background image

Românii nu vor trăi mai bine în următorii ani, avertizează economiştii

portofel cu bani     Deşi câştigă mai bine decât înainte de criză, românii nu-şi permit mâncare mai bună sau haine mai scumpe. Preţurile au crescut atât de mult încât majorările salariale din ultima perioadă abia au recuperat din terenul pierdut în timpul crizei.

Creşterea economică nu a schimbat şi viaţa de zi cu zi a românilor, spun economiştii.

„Preţurile au crescut foarte mult în ultimii ani, acest lucru nu face decât ca puterea de cumpărare să fie într-o continuă scădere, iar creşterea economică să nu se reflecte încă într-un mod pozitiv asupra populaţiei”, a spus analistul financiar Oana Ilie.

O familie de români are, în medie, venituri lunare de 2.477 de lei. Cu aceşti bani, oamenii pot cumpăra aceeaşi cantitate de produse şi servicii pe care, în 2008, ar fi dat 1.880 de lei. Economiştii au şi o explicaţie.

„În termeni reali, dacă scădem din creşterile salarile, scădem efectul inflaţiei constatăm că, în realitate, salariile multora dintre români au scăzut”, a spus analistul economic Dragoş Cabat.

Astfel, din cauza inflaţiei, veniturile medii ale unei familii sunt cu 6 la sută mai mici decât în 2008.

Deşi creşterile de preţuri s-au temperat anul acesta, dacă s-ar baza doar pe salarii, românii ar ieşi în minus în fiecare lună, pentru că veniturile sunt mai mici decât cheltuielile. O familie câştigă, în medie, 2.034 de lei din salarii sau ajutoare sociale, în vreme ce cheltuielile ajung la 2.226 de lei. Ca să poată trăi, oamenii se bazează şi pe ce primesc de la ţară, adică fructe şi legume din grădinile părinţilor.

comments

comments




Leave a Reply

avatar