Preşedintele Traian Băsescu participă, joi şi vineri, la Bruxelles, la Summit-ul PPE şi la reuniunea Consiliului European, pe agenda reuniunii şefilor de stat şi de guvern din UE figurând semnarea Acordurilor de asociere cu Moldova, Ucraina şi Georgia.
Şeful statului va susţine, joi, în jurul orei 10.15, la Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” din Otopeni, la Salonul oficial, o declaraţie de presă, iar la ora 14.00 (ora României), la Kortrijk, în Regatul Belgiei, va participa la Summitul Partidului Popular European.
Tot joi, preşedintele are programată participarea la Ceremonia de comemorare a declanşării Primului Război Mondial. La ora 18.45 (ora României), la Ypres, în Regatul Belgiei, la Muzeul “In Flanders Fields”, Porte de Menin preşedintele va participa la Ceremonia “Omagiu celor morţi”, iar la ora 19.00, la inaugurarea monumentului “Banca Păcii”. Ulterior, la sediul Primăriei din Ypres – preşedintele va participa la dineul de lucru al şefilor de stat şi de guvern.
Vineri, preşedintele va participa la Reuniunea Consiliului European, la semnarea Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Ucraina, pe de altă parte, în ceea ce priveşte Titlurile III, IV,V, VI şi VII, precum şi Anexele I-XLIV şi Protocoalele I-III, a Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte, şi a Acordul de Asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Georgia, pe de altă parte.
Vineri, preşedintele va participa, la ora 14.10 (ora României), la Dejunul şefilor de stat şi de guvern, iar de la ora 18.00 la închiderea Sesiunii de lucru a Reuniunii Consiliului European. Ulterior, în jurul orei 18.10 (ora României), Băsescu va susţine o declaraţie de presă.
Leave a Reply