full screen background image

Ponta: Acordul cu PPDD nu presupune candidat comun la prezidenţiale

ponta     Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că acordul politic dintre PSD şi PPDD “nu prevede nimic legat de candidatura la prezidenţiale” şi că nu se pune problema ca aceste partide să aibă un candidat comun, “cel puţin în primul tur”.

“Vreau să fac două precizări, ca să nu fie după aceea întrebări inutile. Nu prevede acest acord nimic legat de candidatura la prezidenţiale. Candidează candidatul PPDD, candidează cel care va fi desemnat de USD, deci nu se pune problema să avem un candidat comun, ar fi destul de dificil cel puţin în primul tur. În turul al doilea, sigur, o să vedem şi o să ne susţinem reciproc”, a precizat Ponta.

El a fost întrebat ce înseamnă această susţinere reciprocă din turul al doilea şi dacă PSD l-ar susţine pe Dan Diaconescu în cazul în care acesta ar ajunge în turul doi al prezidenţialelor.

“Nu ştiu cine va fi candidatul PPDD, dacă nu intră candidatul nostru în turul doi, sigur că îl vom susţine”, a răspuns Ponta.

comments

comments




Leave a Reply

avatar